Luceafărul Oradea şi-a făcut abonament la cele trei puncte puse în joc etapă de etapă în acest retur. Echipa antrenată de Dan Dobai s-a întors victorioasă şi din derby-ul cu Industria Galda de Jos, scor 3-1 (2-1).
Un meci în care „luceferii” au ştiut ce au vrut şi şi-au anunţat intenţiile încă din start. În minutul 4, Arnăutu a profitat de o nesincronizare în defensiva adversă şi l-a lobat pe portarul Iancău cu un şut de la circa 25 de metri (0-1). Gazdele n-au abandonat lupta şi au reuşit să egaleze în minutul 27, când Cernea l-a servit excelent pe Baghiu, care a trimis mingea în plasă din 3 metri (1-1). Minutul următor a adus din nou bucurie în tabăra „luceferilor”: Balla a executat un corner, Salif Nogo a reluat mingea cu capul în blocaj, balonul i-a revenit şi din a doua încercare fundaşul a şutat din întoarcere în stânga portarului (1-2).
Pe spaţiile lăsate, bihorenii puteau să se distanţeze decisiv, dar portarul Iancău si bara la şutul lui Arnăutu au făcut ca scorul să rămână strâns. Până în minutul 89, când Ban a trimis o centrare la colţul lung de unde Roşu a trimis o boltă cu capul peste portarul Iancău (1-3).
Mulţumit de atitudine
A rezultat a cincea victoria a Luceafărului în retur, care coroborată cu remiza în celălalt derby al rundei (Avântul Reghin – Unirea Jucu 0-0), face ca gruparea finanţată de Ioan Blidaru să se distanţeze la două puncte de gruparea din Reghin.
„Un meci în care jucătorii au avut o atitudine foarte bună pe un teren greu. Echipa noastră s-a adaptat foarte bine condiţiilor de joc, am marcat repede, iar după ce am fost egalaţi am preluat rapid conducerea din nou. Pe lângă goluri am avut şi alte ocazii de a marca, inclusiv o bară prin Arnăutu.
Toţi jucătorii au demonstrat dorinţă, atitudine în faţa unei echipe agresive. Îi felicit pe toţi băieţii pentru felul cum s-au dăruit. Este o victorie importantă în faţa unei echipe redutabile pe teren propriu. Ne vedem în continuare de parcursul nostru, vrem să creştem în joc şi să acumulăm etapă de etapă puncte”, ne-a declarat antrenorul Dan Dobai.
CASETA TEHNICĂ
Industria – Luceafărul Oradea 1-3 (1-2)
Au marcat: Baghiu 27 / Arnăutu 4, Nogo 28, C. Roşu 89
Industria: Iancău – Olar, Haiduc, Man, Boancă (58 Cioplântă), Frenţiu (61 Câmpean), Lupșan, Vonya (74 Kilin), Cr. Bodea, Baghiu (67 Mureşan), Cernea. Antrenor: Paul Ciucă
Luceafărul: E. Pap – Fl. Drăgan (29 Ban), Nogo (90+1 Bactăr). Hlinca, Al. Radu – Feher, Ţegle (89 Chiş-Toie), Balea – C. Roşu, Arnăutu, Balla (76 Floruţ). Antrenor: Dan Dobai
Arbitri: Nicuşor Flueran (Craiova) – Gheorghiţă Bălan şi Lucian Tănase (ambii din Piteşti)
Observatori FRF: Vasile Popa (Bistriţa) şi Ovidiu Tâlvan (Sibiu).
FOTBAL – LIGA 3 – SERIA 5
Rezultate înregistrate în etapa a XVIII-a:
CSM Sighet – Sănătatea Cluj 1-0 (0-0). Onyeka 60
CS Iernut – Csikszereda Miercurea Ciuc 1-1
FC Zalău – Unirea Dej 0-0
Industria Galda de Jos – Luceafărul Oradea 1-3 (1-2). Baghiu 27 / Arnăutu 4, Nogo 28, C. Roşu 89
Avântul Reghin – Unirea Jucu 0-0
AFC Odorheiu Secuiesc – ACSFC Recea 3-1 (0-1). Gal 67, Szocs 81, Fodor 86 / Taraczkozi 19 penalty
CS Oşorhei – Luceafărul Bălan 3-0 (la masa verde)
CLASAMENT
- Luceafărul Oradea 18 13 4 1 44 – 12 43 +16
———————————————————————————————-
- Avântul Reghin 18 13 2 3 35 – 13 41 +14
- Unirea Jucu 18 10 6 2 35 – 16 36 +9
- CSM Sighet 18 11 2 5 34 – 15 35 +5
- Industria Galda 18 11 1 6 35 – 27 34 +7
- Miercurea Ciuc 18 9 2 7 22 – 20 29 +2
- ACSFC Recea 18 8 2 8 33 – 29 26 +2
- Sănătatea Cluj 18 8 2 8 28 – 30 26 -1
- CS Iernut 18 6 4 8 24 – 29 22 -5
- CS Oşorhei 18 6 3 9 21 – 27 21 -6
- Unirea Dej 18 6 2 10 21 – 28 20 -7
- FC Zalău 18 3 4 11 11 – 33 13 -14
- Odorheiu Secuiesc 18 4 1 13 16 – 40 13 -14
- Luceafărul Bălan 18 0 1 17 14 – 52 1 -26
Echipa Luceafărul Bălan s-a retras din campionat şi va pierde toate jocurile rămase de disputat cu 0-3.
Promovează în Liga a II-a echipa de pe primul loc şi nu mai retrogradează nicio echipă.
Etapa viitoare (8-9 aprilie, ora 17:00): Sănătatea Cluj – CS Iernut, Csikszereda Miercurea Ciuc – CS Oşorhei, Unirea Dej – Avântul Reghin, Unirea Jucu – AFC Odorheiu Secuiesc, ACSF Comuna Recea – CSM Sighetu Marmaţiei, Luceafărul Oradea – FC Zalău, Luceafărul Bălan – Industria Galda de Jos 0-3 (la masa verde).
Citiți principiile noastre de moderare aici!