Trei victorii din trei meciuri jucate şi câte trei goluri pe meci. Acesta este bilanţul „luceferilor” la revenirea în Liga a III-a.
Sâmbătă, bihorenii au dispus cu 3-0 (0-0) de mureşenii de la CS Iernut. Un meci pe care gazdele l-au controlat, dar s-a descurcat greu cu o defensivă supraaglomerată. Ocaziile de poartă s-au născut greu, prima fiind abia în minutul 23 când Balla a pasat printre fundaşi, Zsombor Lukacs a şutat de la 12 metri şi portarul a respins în corner.
Cu trecerea timpului presiunea gazdelor a crescut, iar în minutul 69 Tătar a şutat de la 16 metri în stâlpul din din dreapta portarului. „Gheaţa s-a spart” după cinci minute, când Balla a trimis o centrare în forţă şi căpitanul Balea a ajuns la întâlnirea cu balonul şi a înscris sub transversală din 8 m (1-0). Mureşenii au replicat cu un şut înşelător trimis cu boltă de Ungur, dar Goia a fost atent şi a respins în corner (79). Pe spaţiile create după golul marcat, Luceafărul şi-a îmbunătăţit golaverajul. Goia şi-a trecut în cont un „assist” printr-o degajare lungă, portarul advers ieşit în afarea careului a pierdut duelul cu Modan şi atacantul, intrat bine în joc din postura de rezervă, a înscris în poarta goală (2-0). Debutant la Luceafărul, Ionuţ Ban a obţinut un penalty, iar Adi Balea a înscris fără probleme golul de 3-0. Diferenţa putea creşte, dar şutul plasat expediat de Cigan de la 16 metri a nimerit bara, de data aceasta din stânga lui Crăciun.
Cu această victorie, echipa finanţată de Ioan Blidaru se menţine pe primul loc cu punctaj maxim şi golaveraj 9-1.
CASETA TEHNICĂ
LUCEAFĂRUL – CS IERNUT 3-0 (0-0)
Au marcat: Ad. Balea 74, 83, al doilea din penalty, Modan 80
Luceafărul: Goia – Tătar (83 Teşedan), M. Popa, Ciuciu, Jude (78 Cigan) – Ad. Balea (cpt.), Ţegle, Mihuţa, Balla – P. Chiş (62 I. Ban), Zs. Lukacs (46 Modan). Antrenor: Zsolt Muzsnay
CS Iernut: Crăciun – Groza, Şt. Popa, Căliani (86 Olar), An. Balea (cpt.), Fekete (86 Laslo), Petra (78 Roman), Drăghici (63 R. Rotaru), Ungur, Ghirca, I. Cheţan. Antrenor: Nicolae Ghira
Arbitri: Alexandru Bălan (Deva) – Raul Ghiciulescu (Lugoj), Nicolae Chiţoiu (Timişoara)
Observatori FRF: Traian Marchiş (Baia Mare) şi Biro Gabor (Arad).
Citiți principiile noastre de moderare aici!