După 20 de zile de vacanță, jucătorii Luceafărului Oradea reiau joi pregătirea pentru sezonul 2017/2018. Reunirea lotului este programată la ora 17:30 la Baza Sportivă Luceafărul din Sînmartin.
Antrenorii Cristian Lupuţ, Viorel Domocoş şi Ioan Pap-Deac vor avea la dispoziţie în linii mari acelaşi lot cu care au încheiat ediţia trecută de campionat, plecările şi sosirile urmând să fie decise în perioada următoare.
Luceafărul se va pregăti pe plan local, în perioada 2-12 iulie fiind prevăzut un cantonament în Băile Felix, în cadrul căruia este programat şi primul joc de verificare, în 7 iulie, în compania echipei Universitatea Cluj, nou promovată în eşalonul doi.
Luceafărul Oradea a încheiat campionatul trecut pe locul 8 şi a dat golgheterul Ligii a II-a, Vlad Rusu, care a marcat 26 de goluri (9 din penalty) pentru formaţia bihoreană.
Noul sezon va debuta în weekend-ul 4-5 august, iar în acest an se vor disputa 21 de etape, ultima fiind programată în 8-9 decembrie.
Liga 2 va avea la start 20 de echipe, primele două vor promova în Liga 1, a treia clasată va disputa un baraj în dublă manşă cu locul 6 din play-out-ul primei ligi, iar grupările clasate pe locurile 16-20 vor retrograda în Liga 3.
Citiți principiile noastre de moderare aici!