Luceafărul Oradea a câştigat şi campionatul Ligii a IV-a rezervat juniorilor, astfel că reprezintă judeţul Bihor în fazele superioare ale competiţiei. În faza zonală, juniorii antrenaţi de Cosmin Brândaş au avut o misiune uşoară în faţa echipei FC Barcău Nuşfalău, învingătoare în Sălaj. În manşa tur, orădenii au câştigat cu 3-0, astfel că returul se anunţa a fi o simplă formalitate. Aşa a şi fost, atacurile au avut un singur sens, iar golurile au curs în poarta sălăjenilor. Seria a deschis-o Bocuţ, care a punctat de două ori în minutele 10 şi 22, după care Szücs a marcat cu o execuţie susprinzătoare de la 20 de metri, lateral dreapta. Acelaşi Bocuţ a realizat „tripla” în minutul 63, cu o frumoasă lovitură de cap, iar Trofin s-a remarcat cu un hattrick, reuşind să puncteze în minutele 67, 81 şi 86. Pentru Luceafărul au evoluat: Sergiu Ghilea – Cornea, Moţ, Butiri, Morar – Szücs, Moisa, Costea, Jurjac – Trofin, Bocuţ. Au mai evoluat Irimuş, Broinaş, Bungău, Hosu şi MIlean. Turneul semifinal se va desfăşura în perioada 4-8 iulie, locaţia urmând să fie anunţată de FRF în zilele următoare. La finalul meciului, conducerea AJF Bihor a acordat medaliile, diplomele şi trofeele cuvenite seniorilor şi juniorilor de la Luceafărul pentru titlurile de campioni judeţeni.
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!