Frigul din ultima perioadă nu a împiedicat reluarea antrenamentelor. Luni dimineaţa a fost rândul fotbaliştilor de la Luceafărul Oradea să se adune pentru startul perioadei de pregătire. O reunire la care au fost prezenţi 19 jucători, singurul nume nou fiind al mijlocaşului Claudiu Codoban. În fapt o revenire, „Codo” fiind un produs al clubului Luceafărul. „Nu am semnat încă, dar ne-am înţeles verbal. Mă bucur că sunt din nou acasă! Vreau să ajut echipa, să fiu util şi să obţinem rezultatele dorite”, ne-a declarat fotbalistul de 28 de ani, care a evoluat ultima dată la FC Braşov. De asemenea, a revenit juniorul Paul Chiş-Toie, după împrumutul la CS Oşorhei, un alt junior cooptat la pregătiri fiind portarul Răzvan Egri.
Şase meciuri test
Antrenorul Cristian Lupuţ, care a primit credit în continuare din partea conducerii, a creionat un program de pregătire cu 6 meciuri de verificare cu Crişul Chişineu Criş (1 februarie), Ripensia Timişoara (4 februarie), ASU Poli Timişoara (8 februarie), Naţional Sebiş (11 februarie), Sănătatea Cluj (15 februarie), Crişul Sântandrei (18 februarie).
Până la jocurile test, „luceferii” vor avea o perioadă de reacomodare cu efortul, în 13 ianuarie este programată vizita medicală, iar cantonamentul se va desfăşura la Băile Felix în perioada 17-27 ianuarie.
„Mulţumesc conducerii că mi-a dat încredere şi posibilitatea să-mi continui munca. Cuvântul de ordine este muncă, muncă şi iar muncă! Urmează o perioadă foarte grea, de acumulări, timpul este destul de scurt şi trebuie să ne mişcăm cât mai repede”, spune Cristian Lupuţ.
În ceea ce priveşte plecările lui Eduard Pap şi Paul Păcurar, la ASA Tg. Mureş, respectiv Pandurii Tg. Jiu, antrenorul consideră că Luceafărul a devenit o rampă de lansare: „Sunt două pierderi pentru noi, dar e important că au făcut pasul mai sus. Luceafărul este o rampă de lansare şi sper ca acest lucru să contituie o motivaţie suplimentară pentru tinerii din lot”.
Pe posturile rămase descoperite sau pe cele care necesită întăriri vor fi aduşi în zilele următoare jucători.
Partea a doua a campionatului Ligii a II-a va începe în data de 25 februarie.
LOTUL PREZENT LA REUNIRE
PORTARI: Alin Goia, Răzvan Egri
JUCĂTORI DE CÂMP: Adrian Balea, Flaviu Drăgan, Sergiu Moga, Ionuţ Hlinca, Salif Nogo, Ionuţ Ban, Marius Feher, Adrian Bedea, Alin Ţegle, Iulian Cuc, Istvan Balla, Darius Costea, Claudiu Codoban, Constantin Roşu, Cristian Cigan, Paul Chiş-Toie, Sergiu Arnăutu.
ANTRENORI: Cristian Lupuţ (principal), Ioan Pap-Deac (secund).
Citiți principiile noastre de moderare aici!