Luceafărul Oradea încheie sezonul de toamnă-iarnă în deplasare pe terenul echipei Ripensia Timișoara. O nou promovată care a început campionatul excelent și s-a numărat printre fruntașe, însă din etapa a noua a înregistrat 11 meciuri consecutive fără victorie (7 înfrângeri și 4 remize), astfel că a coborât vertiginos.
Bănățenii sunt pe locul 11 cu 24 de puncte, 4 mai mult ca „luceferii”. Ambele echipe au simţit din nou gustul victoriei etapa trecută, astfel că au moralul necesar să încheie anul cu trei puncte în plus. Ţinta Luceafărului este să rămână pe un loc neretrogradabil, pentru că în iarnă lotul urmează să fie completat şi numeric, şi valoric.
Faţă de etapa trecută revine în lot Constantin Roşu, care şi-a ispăşit etapa de suspendare.
Jocul Ripensia Timişoara – Luceafărul Oradea este programat sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 11:00, pe Stadionul „Ciarda Roşie”.
Celelalte meciuri ale etapei a 21-a: CS Baloteşti – Sportul Snagov, CS Mioveni – Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila – Ştiinţa Miroslava, ASA Târgu Mureş – Foresta Suceava. Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare, Metaloglobus Bucureşti – UTA Arad (toate de la ora 11:00), FC Argeş Piteşti – ASU Politehnica Timişoara (ora 12:00), AFC Hermannstadt – CS Afumaţi (ora 12:00); duminică, Chindia Târgovişte – Pandurii Târgu Jiu (ora 12:00).
Citiți principiile noastre de moderare aici!