Juventus şi-a respectat statutul de favorită doar în prima repriză şi după 23 de minute conducea cu 2-0. Scorul a fost deschis în minutul 16 de golgheterul Chipirliu cu un şut de la 8 metri trimis pe colţul scor (1-0). Şapte minute mai târziu, Mihăescu a dublat avantajul cu un şut norocos de la marginea careului, mingea deviată intrând în plasă în stânga lui Goia. Cu acest avantaj, se părea că liderul va obţine o victorie liniştită, însă bihorenii nu au fost de acord. Antrenorul Cristi Lupuţ a mutat ofensiv prin introducerea lui Codoban în locul lui Balea accidentat, iar jocul oaspeţilor a crescut în consistenţă.
În prelungirile reprizei, Codoban a trimis o centrare peste toată apărarea, Marius Matei a preluat şi din 6 metri l-a învins pe Stoian (2-1). Al doilea gol consecutiv al atacantului venit de la Foresta, care a ajuns la cota 11 în campionat.
În superioritate numerică
„Luceferii” au început bine partea a doua, acelaşi Matei a scăpat spre poarta adversă şi a fost faultat la limita careului de 16 metri de Mihăescu, care a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene (52), fază la care bihorenii au reclamat că infracţiunea s-a comis în careu şi se impunea penalty. Lovitura liberă rezultată a fost executată bine de Codoban, însă Stoian a plonjat şi a respins salvator de lângă bară.
A fost rândul lui Goia să se evidenţieze la acţiunea lui Călinţaru încheiată cu un şut din 6 metri respins de portarul orădean (65). Duelul portarilor a continuat cu o altă intervenţie bună a lui Stoian la şutul expediat de Matei de la 25 de metri (75). Ocazia meciului s-a consumat în minutul 82, atunci când Codoban a trimis un lob de la marginea careului peste Stoian, însă fundaşul Morariu a reuşit să salveze in extremis de pe linia porţii. La fel ca în prima etapă a sezonului, „luceferii” au fost lipsiţi de şansă şi la Bucureşti, nereuşind să profite de omul în plus de care a beneficiat aproape 40 de minute.
CASETA TEHNICĂ
JUVENTUS BUCUREŞTI – LUCEAFĂRUL 2-1 (2-1)
Stadion Juventus. Teren moale.
Au marcat: Chipirliu 16, Mihăescu 23 / M. Matei 45+2
Juventus: R. Stoian – Beţa, Morariu, Wallace, Carabela – Bărbulescu (cpt.), Mihăescu – Fl. Cazan (63 Muscă), Chipirliu (90+1 Al. Zaharia), Călinţaru – V. Buhăescu (56 Ilin). Antrenor: Daniel Opriţa
Luceafărul: Goia – Balea (29 Codoban), Fl. Cordoş, Hlinca, I. Ban – Feher, Sg. Moga – Chiş Toie, Arnăutu (cpt.), A. Predescu (70 D. Costea) – M. Matei. Antrenor: Cristian Lupuţ
Cartonaşe roşii: Mihăescu 52, pentru cumul de galbene / –
Arbitri: Robert Avram (Piteşti) – Iulian Cătălin Brînză şi Ciprian Iovu (ambii din Botoşani).
Observatori FRF: Gheorghe Constantin (Suceava) şi Mircea Bucur (Târgu Mureş)
Citiți principiile noastre de moderare aici!