În epilogul etapei a XI-a, Luceafărul şi Foresta îşi dispută punctele puse în joc la Baza Sportivă Luceafărul din Sînmartin. După excluderea echipei Şoimii Pâncota, bihorenii au urcat un loc (12), în timp ce sucevenii au căzut pe treapta a treia a podiumului.
Miza jocului este importantă pentru ambele combatante. „Luceferii” au ocazia să urce în prima jumătate a clasamentului în cazul unui victorii, în timp ce oaspeţii îşi doresc să rămână în plutonul fruntaş, obiectivul lor fiind promovarea. Fotbaliştii bihoreni au demonstrat că pot evolua la un nivel ridicat, reperul recent fiind meciul cu Chindia Târgovişte. „Dacă vom avea aceeaşi atitudine şi organizare ca şi în jocul cu Chindia vom obţine un rezultat care să ne mulţumească şi pe noi şi pe cei care vin la stadion”, spune căpitanul Constantin Roşu.
Directorul sportiv Zeno Bundea este optimist. „Cu siguranţă vom avea un meci dificil, întrucât Foresta este cea mai bună echipă din serie pe care o vom întâlni. Băieţii noştri au demonstrat că se ştiu mobiliza la maximum atunci când întâlnesc adversari valoroşi şi am încredere că vom obţine rezultatul dorit”.
Goian, Semeghin, Bălan
După confruntarea din Cupa României cu Steaua, Foresta se conectează la miza campionatului. Proiectul iniţiat în această vară cuprinde nume cunoscute din fotbalul românesc, atât în staff-ul administrativ cât şi în lot. Pe cele două benzi, sucevenii mizează pe doi foşti campioni ai României, Dorin Semeghin (37 de ani) cu Dinamo, respectiv Daniel Bălan (37 de ani) cu Steaua. Cu un an mai tânăr decât cei doi este preşedintele Dorin Goian, fost internaţional şi „eurofantastic” cu Steaua în sezonul 2005/2006. Un alt jucător important al Forestei este atacantul Marius Matei (32 de ani), care a punctat de 9 ori în campionat, dar şi joia trecută împotriva Stelei.
Partida Luceafărul – Foresta este programată de la ora 14:00, intrarea spectatorilor fiind liberă. Cei care nu pot ajunge la stadion pot urmări jocul în direct la DigiSport 1.
Citiți principiile noastre de moderare aici!