Victorie venită după un an, o lună şi patru zile, de pe vremea când Mioveniul mai juca în Liga 1. În contradicţie cu lotul pe care îl are, CS Mioveni se scaldă în mediocritate în această primă parte a turului. Din această cauză argeşenii au schimbat antrenorul, locul lui Mihăiţă Ianovschi fiind luat de Flavius Stoican. Fostul dinamovist are sub comandă un loc care îmbină experienţa chiar în Liga 1 a unui E. Dică, Neaga, Mărgăritescu, I. Stancu sau L. Răduţă, cu tinereţea unor fotbalişti ca Mazilu, Biceanu, Galan sau Simion, patru puşti de 18 ani care au contribuit la victoria contra formaţiei Damila Măciuca (4-1).
Cu 7 puncte acumulate în jocurile de acasă, Luceafărul speră să continue evoluţiile bune în faţa propriilor suporteri şi să adauge încă trei puncte la zestrea de până acum.
„Avem nevoie de puncte. Este un joc important, la fel cum sunt toate pentru noi, în care trebuie să concretizăm momentele bune pe care le avem. Întâlnim o echipă cu jucători experimentaţi, care a pronit cu gânduri mari dar rezultatele au dovedit că nu sunt de nebătut. Chiar dacă în deplasare nu am luate puncte, acasă am dovedit că suntem o echipă redutabilă”, ne-a declarat antrenorul Călin Moldovan.
Partida Luceafarul Felix – CS Mioveni este programată miercuri, de la ora 15, la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!