Dintr-un joc controlat de bihoreni în prima repriză, s-a transformat într-unul cu emoţii pe final. Aşa cum ne-a obişnuit şi în jocurile precedente Luceafărul a avut o primă repriză bună. Golgeterul Constantin Roşu a regăsit drumul spre gol şi în minutul 12 a fructificat o pasă ideală a lui N. Roşu cu un şut plasat la colţul lung de la 10 metri (1-0), Maramureşenii au replicat cu şutul din lovitură liberă trimis de De Rossa, iar Miron a respins de lângă bară (20). Ianc a dublat avantajul în minutul 35 când prima dată a reluat cu capul în bară, mingea i-a revenit şi din a doua încercare l-a învins pe Danciu printr-un şut puternic de la 7 metri (2-0).
Prea multe ratări
După pauză era de aşteptat ca scorul să capete proporţii, însă bihorenii au fost surprinşi de replica tăioasă a oaspeţilor. În minutele 53 şi 54 V. Pop şi Tănasă au creat emoţii prin reluările lor pe lângă din preajma careului mic. Luceafărul a reechilibrat disputa, iar la o incursiune în careu Ianc a fost agăţat de Istrofor. Responsabilitatea executării penalty-ului şi-a asumat-o nou intratul Cristi Andor, însă şutul său slab a fost parat de Danciu (73). În loc de 3-0 s-a făcut 2-1 pentru că oaspeţii au marcat dintr-o lovitură liberă de la marginea careului executată de V. Pop la care zidul bihorean a sărit iar mingea trimis la firul ierbii a intrat în plasă (78). Ultimele minute s-au jucat cu garda jos, iar C. Roşu 79 şi 90, Andor 86 şi Popescu 89 au irosit situaţii clare de a marca. A rămas 2-1, iar Luceafărul a contabilizat a doua victorie pe teren propriu din acest sezon.
Declaraţiile antrenorilor
Călin Moldovan: “A fost un joc pe care puteam să ni-l facem uşor în teren sau dimpotrivă. Am avut oportunităţi să închidem jocul definitiv, n-am făcut-o, iar adversarul era normal să spere. Dintr-un joc la discreţia noastră în care puteam face scor am ajuns să tremurăm în ultimele 15 minute. Vreau să felicit jucătorii pentru victorie, pentru efortul depus chiar dacă au apărut probleme după pauză. Însă ratăm nepermis de mult. Nu mă leg neaparat de ratarea penalty-ului. Nu ştiu dacă o echipă din Liga a II-a îşi crează şi ratează cu o seninătate dezarmantă atâtea ocazii. Remarc prestaţia lui Bogdan Mintaş, un fundaş central de 19 ani care a debutat cu ocazia acestui joc în Liga a II-a. Această victorie este şi pentru colegul nostru Cristi Pirtea (n.r. – organizatorul de competiţii) care a trecut prin momente mai grele zilele trecute”.
Romulus Buia: “Am avut o primă repriză foarte proastă, cu două greşeli pentru noi, în urma cărora gazdele au înscris. În partea a doua ne-am revenit şi am fost chiar foarte aproape să egalăm. Bineînţeles şi gazdele puteau să se desprindă, dar ăsta este fotbalul. Nu ştiu dacă meritam un egal astăzi, însă eram aproape să îl obţinem. Luceafărul rămâne totuşi o echipă bună. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare, în condiţiile în care am pierdut patru jucători şi nu am adus nimic în schimb”.
CASETA TEHNICĂ
Luceafărul Felix – FC Maramureş 2-1 (2-0)
Baza Sportivă Luceafărul Felix. Teren excelent. Spectatori: 300
Au marcat: C. Roşu 12, S. Ianc 35 / V. Pop 78
Luceafărul: B. Miron – Letan, B. Mintaş, Pocian, A. Achim – Svarczkopf – Ianc, Bundea (71 Cr. Andor), N. Roşu (90 Haş), D. Muntean (66 Gh. Popescu) – C. Roşu. Antrenor: Călin Moldovan
FC Maramureş: Danciu – Duruş (46 Negrea), Faye, Hodor, De Rossa – Urs (46 V. Pop), Istrofor, Chivoiu, Fl. Achim – M. Deac, M. Tănasă. Antrenor: Romulus Buia
Remarcaţii meciului: Ianc, N. Roşu / V. Pop
Cartonaşe galbene: Bundea 16, Mintaş 76, C. Roşu 86 / Fl. Achim 38, M. Deac 67
Arbitri: Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Mihai Marica şi Andra Hiticaş (ambii din Bistriţa)
Observatori FRF: Mircea Ciglenean (Cluj) şi Tiberiu Satmari (Târgu Mureş).
Citiți principiile noastre de moderare aici!