Forțat de absențe, antrenorul Florin Farcaș a fost nevoit să facă unele permutări în primul unsprezece, iar roadele s-au văzut. Bihorenii au reușit să închidă bine spațiile spre poarta lui Sălăjan, iar când fundașii au fost depășiți portarul a avut intervenții salvatoare cum s-a întâmplat la lovitura de cap al lui Arnăutu din minutul 20.
Pe final s-a jucat pe contre, ambele echipe trecând pe lângă gol, ocazia bihorenilor fiind irosită de Bundea în minutul 90+2.
Luceafărul a terminat meciul cu un om în minus, Ianc fiind eliminat în minutul 89 după ce a văzut al doilea cartonaș galben. „Este primul punct cucerit de noi în deplasare în acest retur luat pe terenul unei echipe bune. Am încercat să închidem culoarele cât mai bine și ne-am apărat avansat. Nu ne-am cantonat doar în defensivă ci am pus și probleme în atac, având câteva bune situații de a marca prin Popescu, Ianc, Roșu sau Bundea. Dar și ei au avut două bune ocazii de a înscrie, așa că per total rezultatul este echitabil. Orice punct adus de noi din deplasare contează foarte mult. Sunt mulțumit de felul cum s-a mișcat echipa în acest joc”, ne-a declarat antrenorul Florin Farcaș.
CASETA TEHNICĂ
CS Mioveni – Luceafarul Felix 0-0
Stadion Orășenesc din Mioveni. Teren bun. Spectatori: 200
CS Mioveni: Popescu – Cotigă, Pătrașcu, M. Olteanu, Dragu – Mazilu (83 Marc), Dragalina, Boboc, I. Stancu (65 Bălan) – Ayza, Arnăutu (76 Vintilă). Antrenor: Flavius Stoican
Luceafărul: Sălăjan – Letan, Mintaș, Cura, A. Achim – Ov. Ghilea (46 Neaga) – Ianc, Haș, D. Muntean, C. Roșu (70 Sg. Pop) – Gh. Popescu (80 Bundea). Antrenor: Florin Farcaș
Arbitri: Marius Avram – Mircea Orbuleț și Cosmin Vatamanu (toți din București)
Observatori FRF: Veres Gyula (Sfântu Gheorghe) și Victor Cruceană (București).
Citiți principiile noastre de moderare aici!