Bihorenii au lăsat o impresie bună, în special în prima repriză, când au şi trecut pe lângă deschiderea scorului. Arădenii au marcat golul pe final, când Flavius Băd a reluat în plasă mingea respinsă de Goia după şutul expediat de Sălăjan. „Echipa bihoreană a lăsat o impresie bună, este peste nivelul ligii în care activează”, a declarat Dan Cuedan, antrenorul Şoimilor.
Antrenorii Zsolt Muzsnay, Alexandru Kiss şi Ioan Pap-Deac au început partida cu Goia – Jude, M. Popa, Ciuciu, S. Tegzeş – Floruţ, Teşedan, Balla, Balea – V. Mangra, Agiurgioaei. Au mai jucat Mureşan, Lupaşcu, Creţ şi Orbai.
Pentru Şoimii au jucat: Paşcalău – Ugoceanu, Ad. Rusu, Cruşoveanu, G. Siminic – C. Maghici, Cuciu, Dubeştean, Polgar – A. Mihai, Staicu. Au mai jucat Irimia – Pantea, Lengyel, Lung, Viţu, Huţanu, Issa, Bulzan, Fl. Băd.
Din păcate, fundaşul stânga Sorin Tegzeş a suferit o accidentare la genunchi şi a părăsit terenul în minutul 20 când a fost substituit cu Mureşan.
Joi, de la ora 17:00, Luceafărul va juca la Sânmartin cu CS Oşorhei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!