Drumul echipei Luceafarul în Cupa Romaniei s-a oprit în faza a IV-a. La capătul unui joc extrem de modest, FC Silvania a învins cu 1-0 (1-0) şi visează să aducă la Şimleu o echipă din prima ligă. A fost un meci sărac în faze de poartă decis dintr-o lovitură de la 11 metri acordată după o serie de nesincronizări în defensiva orădenilor. Era minutul 32 când Micaş s-a complicat inutil la mijlocul terenului, a pierdut balonul şi la duelul Magda-Hadăr arbitrul Dan Monea a considerat că fundaşul l-a împiedicat pe atacant şi a arătat punctul cu var. Petcuţ a transformat fără probleme cu un şut în vinclul din stânga lui Goia. În partea secundă, Luceafărul a încercat în zadar să se apropie de poarta adversă, şuturile de la distanţă fiind arma care a creat ceva pericol: Ghilea 56 şi Ember 65. Jocul s-a animat în cele cinci minute de prelungiri, când s-au înregistrat şi singurele ocazii de gol. Pe un contraatac, Cristi Andor putea face 2-0 însă şutul său din unghi a fost prins de Goia (90+2). La cealaltă poartă, Ţîrlea putea duce meciul în reprizele de prelungiri dar a aratat neperimis de la doar opt metri. Astfel, cu un plus de experienţă şi pragmatism FC Silvania a făcut pasul spre turul următor.
Antrenori nemulţumiţi
Niciunul dintre cei doi antrenori nu s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei pe care o pregăteşte. „Din punctul de vedere al efortului nu suntem la nivelul Ligii a II-a. O mare parte dintre jucători m-au dezamăgit în acest sens. Se poate pierde un meci şi din penalty, dar important e să o faci cu fruntea sus”, a spus Nastai.
De partea cealaltă, Adrian Anca a fost mulţumit doar de calificare. „Mai avem încă mult de lucru. Rezultatul mă mulţumeşte, jocul nu. S-a simţit lipsa titularilor pe care nu i-am putut utiliza din diverse motive (n.r. – Schwarzkopf, Villand, Mureşan şi Puşcaş). Suntem o echipă mică, dar cu suflet mare şi în campionat ne propunem o clasare în primele zece”.
TEODOR BIRIŞ
teodor.biris@informmedia.ro
CASETA TEHNICĂ
Luceafărul – FC Silvania 0-1 (0-1)
Au marcat: Petcuţ 33 din penalty
Luceafărul: Goia – Letan, Magda, Cura, Tăut – Micaş, Ov. Ghilea ( 66 Codoban) Briciu ( 82 C. Roşu) - Ţîrlea, Ember, R. Ardelean ( 58 Popescu). Antrenor: Dacian Nastai.
FC Silvania: Miron – S. Ianc, Hotico, R. Crişan, Muntean – D. Gavrilescu ( 80 Buştea), Lupo ( 46 Sighiartău), Militaru, Cr. Andor – Petcuţ, Hadăr ( 73 Prodan). Antrenor: Adrian Anca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!