Duelul cu Ripensia, locul 3 în Seria 4, s-a încheiat cu succesul „luceferilor”, scor 2-0 (1-0). Un test reuşit pentru gruparea antrenată de Cristi Lupuţ, în faţa unei echipe bune de eşalon trei. La fel ca şi în jocul precedent, antrenorul orădean a alcătuit două echipe diferite, fiecare reuşind să înscrie câte un gol prin jucători nou veniţi în această iarnă. Scorul a fost deschis în minutul 21, când Miholca a prins un şut bun de la marginea careului şi la învins pe Râdulescu, mingea poposind lângă bară (1-0). Golgheterul Arnăutu şi-a trecut în cont o ratare singur cu portarul în minutul 35, repriza încheindu-se cu avantaj minim.
Ambele echipe au avut altă distribuţie după pauză, orădenii şi-au continuat dominarea, dar şi timişorenii au avut două situaţii bune.
Echipa mai bună şi-a majorat avantajul în minutul 70: fundaşul Hlinca a pornit într-o cursă solitară din propria jumătate, a driblat trei adversari, după care a pasat în dreapta pentru Roşu, a cărui centrare a fost fructificată de Predescu (2-0). Un alt jucător U21 adus în această iarnă, care a lăsat o impresie bună şi de această dată. Cu un pressing sus, bihorenii şi-au ţinut adversarii departe de poartă minute bune, iar în atac Balea (72) şi Cuc (75) au trecut pe lângă golul trei.
Următorul joc de verificare al Luceafărului este programat miercuri, 8 februarie, în compania colegei ASU Poli Timişoara, locaţia urmând să fie stabilită în funcţie de starea vremii.
CASETA TEHNICĂ
LUCEAFĂRUL – RIPENSIA 2-0 (1-0)
Teren sintetic din Salonta
Au marcat: Miholca 21, Predescu 70
Luceafărul: prima repriză, Began – Fl. Drăgan, Feher, Cordoş, I. Ban – Bedea, Codoban – Balla, D. Costea, Miholca – Arnăutu. În repriza a II-a: Egri – Balea, Hlinca, Bactăr, Ursu – Cuc, Ţegle – C. Roşu, Chiş Toie, Predescu – M. Matei. Antrenor: Cristian Lupuţ
Ripensia: prima repriză, Rădulescu – Popa, Hecsko, Apro, Toma, Filip, Mânecan, Stoi, Dumiter, Golda, Olar. În repriza a doua: Gakos – Vlădia, Vasiliu, Ştreangă, Semeniuc, Luca, Briciu, Zaluschi, Nanu, Bobină, Mateş. A mai intrat: Olărescu. Antrenor: Remus Steop
Arbitri: Marius Omuţ – Nicolae Tătar, Ciprian Fiter.
Citiți principiile noastre de moderare aici!