Partida s-a desfăşurat pe un teren sintetic din Cluj-Napoca şi a fost controlată de formaţia bihoreană. În prima parte, Predescu şi Codoban au trecut pe lângă deschiderea scorului, cele patru goluri fiind înscrise în partea a doua.
Atacantul Marius Matei a punctat primul, în minutul 58, când a transformat un penalty, după care juniorul Paul Chiş Toie a reuşit o „dublă”, în minutele 65 şi 82, în timp ce clujenii au înscris în minutul 63, scor final 3-1.
Pentru Luceafărul au jucat Goia (67 Egri) – Balea (67 Fl. Drăgan), Cordoş, Hlinca (60 Bactăr), I. Ban (67 Ursu) – Feher – Roşu (67 Costea), Bedea (60 Cuc), Codoban (60 Chiş Toie), Predescu (67 Miholca) – M. Matei.
Din cauza problemelor medicale nu au putut evolua Sergiu Arnăutu, Alin Ţegle, Sergiu Moga, Istvan Balla şi portarul Răzvan Began.
Sâmbătă, de la ora 11:00. Luceafărul Oradea va susţine ultimul test, de data aceasta pe terenul II al Bazei Sportive Luceafărul din Sînmartin, în compania echipei FC Zalău (Liga 3). Campionatul Ligii a II-a este preconizat să se reia în 25 februarie, când „luceferii” vor juca pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!