Niciuna dintre formaţii nu a riscat prea mult, astfel că pentru a se desemna echipa câştigătoare s-a ajuns la loviturile de departajare, unde sălăjenii au avut nervii mai tari şi s-au impus cu 5-4. Abia pe finalul timpului regulamentar, Bioland a părut că îndrăzneşte mai mult, dar şutul lui Pătulea a fost parat de Lovasz ( 81), Şuteu ( 82 şi 85) a trimis pe lângă, iar Avram l-a remarcat pe portarul advers încă o dată.
Cum nici în cele 30 de minute suplimentare nu s-a întâmplat mare lucru în scenă au intrat cei cinci executanţi de penalty-uri de la fiecare echipă şi portarii. Primul care a executat a fost experimentatul Ciprian Dianu, dar Lovas a ghicit intenţia şi a parat şutul. În continuare au marcat rând pe rând E. Popa, Avram, Kadar şi Kiss, dar sălăjenii nu au greşit ţinta nici măcar o dată, astfel că au sărbătorit promovarea în eşalonul trei. Bihorenii rămân cu regretul că au dat cu piciorul unei şanse mari, mai ales că au avut în faţă o echipă care era de bătut.
Au evoluat echipele:
Bioland Paleu: Groze – Gh. Rus, Jude ( 65 Dianu), Lupuţ, Zadori S. – Pătulea, R. Ştefan ( 70 I. Avram), Kadar – I. Şuteu ( 106 E. Popa), Szeleş ( 52 Zadori E.), Kiss Erwin. Antrenor: Muzsnay Zsolt.
Someşul: Lovasz – Ţurcaş, Dărăbuş, Dacin, Lazăr ( 72 Salatioan) - Nechita ( 109 Roman), Hediş, Szekely, Turcu ( 60 Ilieş) – Grigorie (75 Tolici), Bârle. Antrenor: Ştefan Colar.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!