Cu ocazia zilelor orașului, Mioveni a găzduit etapa V a campionatului de rallycross. Juniorul bihorean Kozak Armond a reușit să continue parcursul excelent din acest sezon și a ocupat locul 1 atât la clasa Juniori cât și la H1 Seniori. Din păcate organizatorii au ținut să îl penalizeze pe bihorean și să îl detroneze de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la clasa Juniori. Conform antrenorului lui Kozak Armond, organizatorii de la Sprint Club Mioveni l-au penalizat pe bihorean în baza unei declarații date de o persoana ”cu pantaloni scurți și la bustul gol”. Aceasta a sesizat că Armond ar fi scurtat traseul de trei ori în același loc însă nici un arbitru FRAS nu a observat în timpul cursei. Interesant că la locul cu pricina banda de delimitare era intactă, lucru greu de înțeles din moment ce o mașină ar trece de trei ori peste ea.
În urma acestei decizii Armond a refuzat să urce pe locul doi la clasa Juniori, atât el cât și antrenorul său considerând că au fost neîndreptățiți.
Reamintim că în etapa a IV-a desfășurată la Câmpulung, Kozak a ocupat locul 1 la ambele clase, juniori și H1. Următoarea etapă va avea loc la Ștefănești, Iflov.
Citiți principiile noastre de moderare aici!