Disputat la Vaasa (Finlanda), European Athletics Team Championships First League a consemnat câteva rezultate remarcabile pentru delegaţia României, care a obţinut două clasări pe locurile 1, respectiv trei locuri secunde. Claudia Bobocea a câştigat proba de 1.500 metri, acelaşi rezultat fiind înregistrat de ştafeta de 4×400 metri. La rândul lor, Ligia Bara (săritura în înălţime), Roxana Bârcă (5.000 metri) şi Bianca Răzor (400 metri) s-au situat pe locurile doi în probele la care au concurat.
Ligia Bara (fostă Grozav), de la CSM CSU Oradea (antrenori Mariana şi Virgil Preda) a ocupat locul secund la săritura în înălțime, cu 1,80 metri, cel mai bun rezultat al său din actualul sezon. Ligia, confirmă astfel evoluţia bună de la Campionatele Internaţionale ale României, pe care le-a câştigat cu o săritură de 1,78 metri. Trebuie reamintit faptul că atleta orădeană, care a fost campioană mondială de junioare, a revenit a antrenamente doar de circa trei luni, după o absenţă de trei ani şi jumătate.
Condiţii meteo vitrege
Antrenorul său, Virgil Preda, vicepreşedinte al FR Atletism, a avut cuvinte de apreciere despre performanţa elevei sale. „Mă bucur mult pentru Ligia, care dovedeşte că are puterea de a reveni în elita atletismului românesc, după o perioadă dificilă pe care a traversat-o în ultimii ani. Ea se află în ascensiune, a sărit mai bine decât la Internaţionalele României. Trebuie subliniat că la ora concursului de la Vaasa, condiţiile meteo au fost total nefavorabile, cu ploaie şi o temperatură de numai 13 grade, care au influenţat în mod cert rezultatele probei. În tot cazul, Ligia a reuşit să o învingă în Finlanda pe bulgăroaica Demireva (ocupanta locului 3 – n.r.), vicecampioana europeană a ultimei ediţii, cu un record de 1,97 metri la activ. Eu sper ca ea să progreseze în continuare, să fie ferită de accidentări şi să confirme mai departe”, ne-a declarat Virgil Preda.
Atletismul orădean a mai avut un reprezentant la CE pe echipe – Liga 1, Laviniu Chiş (CSM Oradea, antrenor Robert Olah), care a concurat în proba de 3.000 metri. Aflat încă la categoria de vârstă tineret şi lipsit de experienţă la un asemenea nivel competiţional, Laviniu a avut totuşi o prestaţie onorabilă, situându-se pe locul 7, cu timpul de 8 18,81 , nou record personal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!