Promotorii turneului sunt Adrian Moisa şi Kiss Alexandru, care au primit dreptul de organizare din partea lui Răzvan Burleanu, preşedintelui FR Minifotbal şi al European Minifootball Federation. „Lansăm prima competiţie de minifotbal. Intenţionăm să demarăm campionatul începând din 19 mai la Baza „5X5 Fotbal” din Ioşia. Vrem să fie o competiţie corectă, bazată pe fair-play, în care să nu primeze ambiţiile personale, care se va desfăşura într-un cadru organizat. Meciurile vor fi conduse de arbitrii puşi la dispoziţie de AJF Bihor. Va fi o ediţie pilot, se va juca fiecare cu fiecare, iar câştigătoarea va participa la Cupa României. Începând din toamnă, vom organiza campionatul tur-retur, toamnă-primăvară, iar câştigătoarea va participa la turnele finale ale Campionatului Naţional”, a spus Adrian Moisa, preşedintele CS Inter, într-o conferinţă de presă.
Pentru jucători amatori
Înscrierile se fac până în data de 16 mai la Baza „5X5 Fotbal” şi la numărul de telefon 0726/244.738. Campionatul este deschis jucatorilor amatori, care vor fi legitimaţi, iar campionatul va avea propriul regulament. Taxa de înscriere este de 100 lei, iar fiecare echipa va plati 60 lei la fiecare joc pe care îl dispută. „Liga de Oradea” va fi organizată într-o singură serie, organizatorii estimând un număr de 16-20 de echipe. Preşedintele FR Minifotbal a trimis un mesaj prin care salută intrarea oraşului Oradea în circuit. „Oradea reprezintă unul din oraşele cu tradiţie în sportul românesc. Mă bucur că din acest an minifotbalul orădean devine parte a proiectului pe care îl dezvoltăm la nivel naţional şi european, exclusiv din plăcere pentru sportul cel mai iubit din lume”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!