Astfel, Liga a IV-a va debuta în weekendul 13-14 august, urmat o săptămână mai târziu, 20-21 august de Liga a V-a.
Campionatele de copii şi juniori vor începe 27-28 august. Echipele au termen limită de înscriere 29 iulie la Liga IV, 5 august la Liga V şi 12 august la copii şi juniori. Preşedintele Valer Vancea consideră că sezonul recent încheiat a fost cel mai disputat atât în Liga 4 cât şi în Liga 5, câştigătoarele fiind stabilite chiar în ultima etapă în eşalonul patru şi seria a II-a din eşalonul cinci.
„Cu toate că am avut un campionat disputat la Liga 4, supărarea mare e că echipa campioană nu a participat la baraj şi datorită acestui fapt Bihorul nici măcar nu a încercat promovarea. În ceea ce priveşte nou promovatele, CSC FC Paleu şi CS Oşorhei II au baze sportive corespunzătoare, iar AS Padişul Bihorul Gurani rămâne să anunţe unde va disputa meciurile din Liga 4 pe teren propriu”, a spus şeful AJF Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!