Una dintre cele mai bune echipe ale seriei, CSM
Vâlcea a început bine şi a mutat jocul
în jumătatea adversă de teren.
Scăpaţi din asediu, salontanii au avut un
contraatac tăios, la centrarea lui Dochiţa,
Cigan reluând incredibil pe lângă de
la doar cinci metri (19). La cealaltă poartă,
arbitrul a considerat fault la un duel între
Salamon şi Câju şi a indicat puctul cu
var. Acelaşi Câju a executat la
semiînălţime, în stânga,
dar Huţan a intuit, s-a arcuit şi a respins
şutul (21). Vâlcea a ratat şansa
egalării prin Pasăre, în două
rânduri (27 şi 40), iar pe final de
repriză gazdele au lovit decisiv. B.
Străuţ a şarjat pe flancul drept, a
centrat şi Dochiţa a trimis cu tibia în
plasă de la 6 metri (1-0).
Vâlcenii s-au lansat după egalare şi pe
fondul dominării teritoriale au reuşit-o
în minutul 67. Câju a executat un corner,
nou-intratul Disney a reluat cu capul şi mingea
deviată de un fundaş l-a păcălit pe
Huţan (1-1). Au urmat momente bune pentru
oaspeţi, dornici să câştige pentru
a nu pierde teren în lupta pentru promovare. Nu
au avut limpezimea necesară pentru a fructifica
situaţiile avute, iar Liberty a punctat pentru
trei puncte în minutul 86: mingea a circulat pe
traseul Iacob-Birtalan-Chiş, iar ultimul, intrat
de patru minute, a prins un şut sănătos
de la 14 metri, la colţul lung (2-1). „Am
confirmat că pe teren propriu suntem greu de
bătut. Felicitări
băieţilor!”, a spus antrenorul Gheorghe
Ghiţ. „Ne-am complicat existenţa cu
acest rezultat. După numărul de ocazii
şi dominarea jocului meritam mai mult, dar la
final rămâne doar rezultatul. Poate
presiunea obiectivului îşi spune
cuvântul”, s-a explicat Alin Artimon,
căruia terenul din Salonta nu-i poartă
noroc.
CASETA TEHNICĂ
Liberty – CSM Vâlcea 2-1 (1-0)
Stadion Liberty. Teren bun. Spectatori: 300
Au marcat: Dochiţa 45, Chiş 86 / Disney
67
Liberty: Huţan – B. Străuţ, Salamon ( 75
Coroian), Sg. Oltean, Popovici – Sorian ( 82
Chiş), M. Deaconescu, L. Rus, R. Iacob – Cigan,
Dochiţa ( 64 Birtalan). Antrenor: Gheorghe
Ghiţ
CSM: Perianu – Pasăre, C. Dinu, Vişa, Goge –
D. Orac ( 64 Disney), Săceanu, Sg. Popescu ( 54
Gârlă), R. Dobre ( 58 I. Popa) – Câju,
Stromajer. Antrenor: Alin Artimon
Remarcaţii meciului: Dochiţa, Huţan /
Câju
Cartonaşe galbene: B. Străuţ 61,
Popovici 88, Huţan 90+4 / Pasăre 70
Arbitri: Florin Miron – Andrei Simonis (ambii din
Bucureşti), Nicolae Botezatu (Piatra
Neamţ)
Observator FRF: Gheorghe Moise (Bucureşti).
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!