Voleibaliştii orădeni s-au impus clar cu scorul de 3-0 (25-21, 25-16, 25-25-19), după numai 64 de minute de joc. Formaţia noastră şi-a continuat astfel seria victoriilor, învingând fără probleme echipa de pe locul III al clasamentului. „Leii” orădeni şi-au impus jocul precis şi elaborat, cu atacuri puternice efectuate de pe tot fileul şi cu servicii tactice bine executate.
Antrenorul Rodian Achimescu a aliniat echipa: Drăgan, A. Achimescu, Abrudan, Lung (căpitan), Nan, Drinceanu, Chereji (libero). A mai jucat Vornicu. Tehnicianul orădean s-a declarat mulţumit de victorie: „Am pregătit atent meciul, ştiind că clujenii au un libero bun şi că au schimbat aşezarea pe teren. Băieţii au jucat ceea ce trebuie şi îi felicit pentru victorie. Am tranşat cred decisiv lupta pentru locul doi, dar trebuie să ne pregătim bine în continuare şi să câştigăm toate meciurile pe care le mai avem în acest an. Dacă vom reuşi aceasta, vom ierna pe primul loc”, a afirmat Achimescu.
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: U Timişoara – Vartex Râmnicu Vâlcea 3-0, CSM Câmpia Turzii – Torpi Târgu Mureş 3-1, Pro Volei Arad – CNE Dej 3-2. CSM Caransebeş a stat. Clasamentul se prezintă astfel: 1. U Timişoara, 17 puncte; 2. Atletic LPS Oradea, 16 p; 3. Câmpia Turzii, 11 p; 4. UMF Cluj, 9 p; 5. Pro Volei Arad, 7 p; 6-7. CNE Dej şi Vartex, ambele 4 p; 8. Caransebeş, 3 p; 9. Torpi, 1 p.
Citiți principiile noastre de moderare aici!