Desfăşurată, conform obiceiului, la cantina LPS Bihorul, festivitatea de premiere a celor mai buni atleţi ai anului 2016 a avut o conotaţie aparte. Gala s-a aflat la ediţia cu numărul 20, o cifră cu adevărat spectaculoasă.
„Suntem singura asociaţie judeţeană de atletism din ţară care organizăm astfel de gale şi o facem neîntrerupt de douăzeci de ani”, a afirmat preşedintele AJA Bihor, prof. Virgil Preda, iniţiatorul acestor festivităţi. Pe pereţii au fost plasate de altfel nu mai puţin de douăzeci de tablouri, reprezentând calendarele ediţiilor anterioare.
Exemple pentru tineri
Gala 2016 a avut o desfăşurare armonioasă, îmbinând premierile propriu-zise cu concursuri de cultură generală şi muzicală. La festivitate au fost prezenţi sportivi şi părinţi, antrenori, oameni de sport, profesori şi conducători de instituţii sportive, precum şi foşti practicanţi ai atletismului din oraşul nostru. Foste nume de glorie ale acestui sport din judeţul nostru, ca Ligia Grozav, Pásztai Zoltán, Ion Vasile, Edwárd Sebestyén, Halai Erika, fraţii Tudor şi Andrei Cruceru, Silviu Uivaroşan, Costică Mureşan şi alţii, au fost invitaţi în mod special la această gală.
„Aceşti foşti performeri sunt cu toţii oameni realizaţi în viaţă, adevărate modele pentru voi, sportivii de astăzi. Ei au pornit, la fel ca şi voi, de la şcoala noastră, au făcut aceleaşi antrenamente pe care le faceţi şi voi. Oamenii de valoare îmbină în mod armonios atât sportul, cât şi cartea. Trebuie să urmaţi exemplul lor, pentru că numai prin muncă şi efort puteţi avea succes în sport, ca şi în viaţă”, a afirmat antrenorul Virgil Preda.
Infrastructură precară
„Privind retrospectiv în urmă, pot spune cu tărie că în atletism s-a făcut cu adevărat performanţă în aceşti douăzeci de ani. Am avut o campioană mondială de junioare, Ligia Grozav, de altfel singura din istoria atletismului bihorean şi o altă mare performeră, Cornelia Deiac, dar exemplele ar putea continua. Toate rezultatele lor au fost realizate în condiţiile unei infrastructuri mai mult decât precare. Autorităţile locale nu ne-au iubit şi nu au apreciat acest sport, refuzând să investească în atletism. Din această cauză, mulţi atleţi au ajuns să se piardă sau au avut realizări sub posibilităţile lor. Din păcate, condiţiile slabe de pregătire şi-au spus cuvântul în timp, ajungând acum să avem rezultate poate ceva mai puţin spectaculoase. Există însă în continuare copii şi juniori talentaţi, care au potenţialul de a continua realizările performerilor de altădată ale atletismului bihorean”, a declarat Virgil Preda.
TOP 10 ATLETISMUL BIHOREAN 2016
1. Laviniu Chiş (CSM CSŞ LPS Bihorul, antrenor Robert Olah) probe de fond şi semifond
2. Vasile Conţ (CSM CSU Oradea, antrenor Virgil Preda), probe de fond şi semifond
3. Sergiu Perţe (CSM CSU Oradea, antrenori Mariana şi Virgil Preda), săritura în înălţime
4. Eduard Hercuţ (CSU CS CN „Mihai Eminescu” Oradea, antrenor Florin Indrie), triplusalt şi săritura în lungime
5. Andreea Bortoş (CSU Oradea, antrenor Gheorghe Lucaciu), 400 metri garduri şi
Claudiu Heşegan (CSU CS CN „Mihai Eminescu” Oradea, antrenor Florin Indrie), probe de semifond
6. Antonia Teuşdea (CSŞ LPS Bihorul, antrenori Mariana şi Virgil Preda), săritura în înălţime
7. Király Bálint (CSŞ LPS Bihorul, antrenor Benyi László), săritura în înălţime
8. Eusebiu Junc (CSŞ LPS Bihorul, antrenor Liviu David), aruncarea greutăţii şi
Cristian Méhes (CS Crişul, antrenori Livia şi Albert Méhes), aruncarea ciocanului
9. Anda Pogăceanu şi Balog Lois (ambele CSŞ LPS Bihorul, antrenori Mariana şi Virgil Preda), săritura în înălţime
10. David Pentie (CS CN „Mihai Eminescu”, antrenor Florin Indrie), 400 metri garduri
PREMII CATEGORIA „PITICUL DE VIITOR”
Briana Cadar, Petra Mezősi, Alexia Breje, Antonia Sângeorzan, Mădălin Trip, Vanesa Negrean
PREMII CATEGORIA „SPERANŢE”
Andrei Drâmba, Roberta Erdei, Cristian Oros, Sebastian David, Nola Marcu, Szatmári Boglárka, Andrei Martin, Alexandru Trip, Cati Cărbunar, Gabriela Bronţ, Robert Olah jr.
PREMII CATEGORIA „CONFIRMĂRI”
Andrei Vereş, Marc Fandli, Alexei Iştvan, Daniel Copil
PREMII CATEGORIA „DEBUT PE PODIUM”
Denisa Iljes, Benyi Serena, Daria Sferlea, Delia Neag, Larisda Brândaş
CATEGORIA „PERSEVERENŢI”
Miruna Haşegan, Samanta Potra, Daiana Purge, Denisa Coita, Denis Todea, Alexandra Bărcui, Sara Cadar, George Farcaş, Iulia Petruţ, Cristian Szücs, Alexandru Gârz, Adelina Munteanu, Alexandru Hebriştean, Stoker Attila, Alesia Rengle, Carmen Popa, Luca Abrudan, Antal Gergő, Antal Máté, Horaţiu Sabău
Citiți principiile noastre de moderare aici!