Lotul olimpic de judo seniori al României și-a început ieri cantonamentul, la Complexul Olimpic „Sydney 2000” al COSR. Lotul cuprinde câte 12 sportive (șase băieți și șase fete), coordonați de antrenorii Florin Bercean, Kohei Oishi (la masculin) și Simona Richter (la feminin). La lotul masculin au fost promovați doi componenți ai Centrului olimpic de judo tineret, cu sediul la Oradea – Adrian Șulcă (73 kg), legitimat la CSM Cluj-Napoca și Alex George Creț (100 kg), de la CSM Oradea.
Lotul olimpic de tineret, pregătit de antrenorii orădeni Emil Morar, Dan Fâșie și Szoke Laszlo, urmează să intre, la rândul său, în cantonament, tot la Izvorani, dar data reunirii nu a fost încă stabilită.
Condiții de izolare
„Deocamdată, așteptăm să vedem cum va decurge stagiul lotului de seniori. Toți sportivii au fost testați înainte de a pleca la Cluj-Napoca, locul de reunire al lotului. Alex George Creț a mers cu mașina părinților săi, pentru că deplasarea cu trenul sau cu autobuze de transport public este interzisă. De la Cluj-Napoca, lotul olimpic a plecat la Izvorani, cu un autocar special. Sunt respectate cu strictețe toate măsurile de prevenție, pentru că nimeni nu dorește apariția unui focar de infecție chiar în Complexul olimpic. Dacă lucrurile vor merge bine, va fi rândul lotului olimpic de tineret să intre în cantonament, la aceeași locație. Sportivii sunt cazați acolo în condiții aparte, de izolare, pentru a se evita orice posibilitate de infectare. Ei nu vor intra în contact cu persoane din exterior. În mod normal, în astfel de conduiții, nu ar trebui să se întâmple nimic nedorit”, ne-a declarat antrenorul emerit Emil Morar.
Din lotul olimpic de tineret mai fac parte alți doi judoka orădeni, Adrian Olaru (73 kg) și David Fodor (81 kg).
Judoul este, așadar, alături de fotbal, primul sport care își reia antrenamentele, după pauza forțată de peste două luni, provocată de pandemia de coronavirus. Federația Română de Judo va organiza în toamna acestui an două concursuri de Cupă Europeană, pentru cadeți, respectiv juniori, precum și un Open European pentru seniori, toate urmând să aibă loc la Cluj-Napoca. De asemenea, la București va avea loc Campionatul European pentru echipe mixte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!