Sprijinit de la început de tatăl său, care se ocupă de prepararea masinii și antrenamentele sale, Armond este elev la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Oradea. Deși încă nu îndeplinește vârsta legală pentru a conduce un autoturism pe drumuri publice, Armond participă la concursuri cu un Subaru Justy din 1996 care ascunde sub capotă un motor de 1300 cmc si 145 de cai putere.
Tânărul orădean a fost remarcat și de maestrul emerit al sportului auto Titi Aur, acesta oferindu-i un curs la scoala lui de pilotaj (sponzorizare) obtinand astfel brevetul de”pilot auto’’ pentru a putea perticipa la toate competitiile auto nationale. In urma acestuia, Titi Aur i-a devenit mentor.
Kozak Armond s-a urcat prima dată într-un kart la 11 ani iar după nici jumătate de an ocupa locul 1 la prima sa participare într-o cursă, la Cupa Carașului 2008. De atunci, tânărul pilot a cucerit trofee atât pe plan național cât și international si este mereu abonat la podium.
În 2009, la doar 13 ani, a început să participe și la competiții de rallycross. La Gala de premiere a campionatului de rallycross din Timiș 2010 a fost numit de organizatori ”spaima rallycross-ului românesc”. În același an a reușit performanța să devină campion national de rallycross in C.N.R.C. (F.R.A.S.) și triplu campion rallycross in campionatul de la Timiș 2010 pentru ca un an mai târziu să repete performanța și să devină dublu campion național la rallycross juniori și seniori H1.(in C.N.R.C. sub egida F.R.A.S.)
Începând din acest an concurează și în Campionatul national de slalom paralel acolo unde este în urmărirea primului trofeu. La etepa a II-a din Sibiu (18.05.2013) a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul IV iar după doar o săptămână, la Bradu-AG., a ocupat locul 1 la categoriile juniori si H1 seniori din cadrul etapei cu numarul doi a Campionatului național de rallycross. (ambele sub egida F.R.A.S.)
Din păcate, lipsa unei piste locale îl împiedică să se antreneze și în afara concursurilor. Regulamentul nu permite antrenamente libere inainte cu 7 zile de la data etapei iar pista cea mai apropiata este la Sibiu. Un astfel de antrenament ar costa cel putin 1000 RON astfel că Armond trebuie să se mulțumească cu sesiunile de recunoaștere dinaintea curselor.
“Ar fi foarte utilă amenajarea unei piste locale deoarece s-ar putea găzdui Competitii nationale si Internationale însă și cursuri de conducere defensivă pentru conducătorii auto. Atât amatorii cât și profesioniștii de la intervenții speciale de urgență ar putea să învețe cum să își stăpânească autovehicolul în situații extreme într-un cadru special amenajat și nu pe viu, în trafic. Cred că astfel de cursuri ar reduce considerabil evenimentele rutiere nedorite” a declarat tatăl lui Armond, Kozak Attila.
Necerar financiar
Costurile pentru acest an competițional 2013 de Rally Cross si Slalom paralel, însumând 12 etape naționale, necesită atât un material sportiv competitiv de ultimă generație, cunosținte profesionale în domeniu cât și un buget financiar care să fie suficient pentru cele două campionate. Aceast buget include, deplasările, cazarea și asistența tehnică. Anul trecut echipa orădeanului s-a bucurat de sprijinul financiar oferit de Consiliului Județean Bihor și Consiliul Local Biharia precum și de sprijin tehnic de la Patrol Service, Pretty Car Service, Rozsdas Service, Ferodo Cenntrum Oradea si Ipocar s.r.l Oradea.
”Cu contribuția dumneavoastră am putea ajunge împreună la succes și să vă reprezint în competițiile naționale și internaționale la care voi participa și de acum înainte” este mesajul pilotului Armond Kozak pentru cei dispuși să îl susțină financiar.
Un alt pilot orădean de succes este Laszlo Pentek junior. În vârstă de 23 ani, el este student la Facultatea de inginerie mecanica Oradea și concurează în campionatul de rallycross. În prezent este multiplu campion de moto-viteza național si internațional (HU-2009 clasa 600 supersport, etc…) și conduce detașat clasamentul rallycross clasa 1600 (dupa 2 etape) in C.N.R.C. al F.R.A.S.
Carte de vizita
Locul nasterii Oradea
Data nasterii 16.06.1996
Domiciliat in comuna Biharia
2008 – Inceputul pilotajului si al competitiilor motorizate (karting)
2009 – Devine cel mai tânăr pilot licențiat din România la rallycross si primele podiumuri la auto
2010 – Campion National Rally Cross si Triplu campion Rally Cross (clasa juniori, H2 si la general rallycross Timis)
2011 – Dublu Campion National Rally Cross (clasa juniori si seniori H1)
2012- Campion National Juniori,Vicecampion H1 si Vicecampion la general al Campionatului National de Auto Rallycross Timis 2012)
Karting 2008-2011 – rezultate obținute în concursuri județene, naționale si internaționale
Locul 1 – 46 de clasări
Locuri 2 – 17
Locul 3 – 10
Locul 4 – 6
Locul 5 – 1
RallyCross 2009 – 2012
Locul 1 – 48 de clasări
Locuri 2 – 4
Locul 3 – 14
Locul 5 – 2
*H1 – categorie cu autoturisme sub 1400 cm2
*H2 – categorie cu autoturisme între 1400 – 1600 cm2
Despre mașina de competiții
Subaru Justy motor Suzuki 1.3 GTI 16V
Caroserie fibra de sticla
Suspensie macadam Bilstein
Transmisia crabotata cu 5 trepte (Suzuki motorsport)
Blocant in diferential Torsen
Capacitate cilindrică – 1298 cmc
Puterea 144,8 cp/8300 rot/min
Cuplu 145 Nm/7500 rot/min
Viteza maximă – 183 km/h
Gretatea proprie 640 kg
0-100 km/h – 5,1 secunde
Citiți principiile noastre de moderare aici!