În primul meci, Kinder Paleu a dispus cu 5-0 de Energia Negrești, campioana județului Satu Mare, prin golurile marcate de Lele (3) și Selegian (2). În ultimul meci al subgrupei, bihorenii au surclasat, scor 7-0, echipa Inter Cristian (Braşov), prin golurile înscrise de Tătar (2), Laszlo, Cătană, Selegian, Popescu și Herle. În finala zonei, Kider Paleu s-a duelat cu cu formația gazdă, Atletic Club Olimpia Gherla, câştigătoarea celeilalte subgrupe. Bihorenii au condus cu 1-0 din minutul 2 când Cătană a transformat un penalty, dar au fost egalaţie pe final la o greşeală a portarului Fazekaş din minutul 78. S-a terminat 1-1, iar pentru desemnarea câştigătoarei a fost nevoie de lovituri de departajare.
Kinder Paleu, invingători la penalty-uri
Puştii de la Kinder Paleu au avut nervii mai tari, Tătar, Cătană, Lele, Mihuţ şi Laszlo au marcat, iar portarul Fazekaş s-a revanşat şi a parat ultimul penalty executat de clujeni. Cu scorul general de 5-4, Kinder Paleu a făcut pasul spre faza semifinală de la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, care se va disputa în 7 iulie, iar adversara bihorenilor este Sporting Roşiorii de Vede. În cealaltă semifinală se vor confrunta ACS Bacău și ACS „Dani Coman” Pitești. „Am susținut trei meciuri în trei zile și am reușit să obținem o mare performanță prin câștigarea turneului deși am avut la dispoziție doar 14 jucători, fără a beneficia a aportul unui portar de rezervă. Finala cu Gherla a fost foarte dificilă, dar am reușit să facem față și să câștigăm la penalty-uri. Îi felicit pe copii care au crezut în șansa lor și au realizat o mare performanță”, a declarat antrenorul Călin Capotă. Formula de bază în meciurile disputate la Gherla a fost: George Fazecaş – Ionuţ Tătar, Sergiu Cătană, Andrei Popescu, Pallag Gergo, Marian Mihuţ, Remus Paşca, Alin Herle, Valentin Selegian, Laszlo Zoltan, Dumitru Lele. Au mai jucat Sergiu Solomie, Cătălin Panc și Şerban Ionoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!