Ce începe bine se poate termina foarte rău! A demonstrat-o CS Diosig Bihardioszeg în manşa tur a barajului de promovare în Liga a III-a cu Şoimii Lipova pe care au pierdut-o cu un neverosimil 1-6!
Campioana Bihorului a început în forţă partida, a jucat în jumătatea adversă, a făcut pressing sus, a ratat două ocazii, iar în minutul 13 a deschis scorul. Ember a executat un corner la bara a doua şi S. Zadori a marcat cu capul din 3 metri (1-0).
Un sfert de oră la cel mai înalt nivel, după care s-a stins treptat. La trei minute distanţă, Sg. Popa a executat o lovitură liberă din lateral stânga, defensiva gazdelor, din care a lipsit experimentatul Florin Lazăr, a ezitat şi Paşcu a trimis în plasă cu latul din 6 metri (1-1).
În minutul 21 şi-a început recitalul Kevin Trabalka (20 de ani), fost jucător la Dinamo II, FC Bihor sau UTA, venit la Lipova să-şi relanseze cariera. Atacantul şi-a adus echipa în avantaj cu un şut senzaţional de la 25 de metri trimis la vinclul din dreapta lui Gheţe (1-2).
Cel mai activ jucător al Diosigului, Cristi Jurca, s-a remarcat şi el cu un şut frumos de la 18 metri, însă mingea a lovit încheietura barelor (34).
Degringoladă totală
Rămaşi şi fără Szucs, care a fost nevoit să părăsească terenul după o lovitură primită deasupra ochiului, bihorenii au cedat complet pe flancul stâng, de unde s-au născut celelalte goluri.
În minutul 37, Sg. Popa a centrat în faţa porţii şi Trabalka a plasat balonul în stânga portarului (1-3). Scenariul s-a repetat şi în primul minut de prelungire cu aceeaşi protagonişti în rol principal şi scorul a devenit 1-4.
După pauză echipa din Diosig şi-a continuat căderea, iar Trabalka a mai punctat de două ori în minutele 59 şi 68, ratând alte două ocazii singur cu portarul, dar umilinţa a fost maximă (1-6).
Eşec ruşinos pentru campioana Bihorului, care şi-a compromis astfel orice şansă. Judeţul Bihor va înregistra o premieră în ediţia viitoare a Ligii a III-a întrucât nu va avea nicio echipă în acest eşalon, după ce şi CS Oşorhei a retrogradat.
Declaraţiile antrenorilor
Zoltan Vig (CS Diosig): „Îmi pare rău de diferenţa mare, dar asta este, nu avem ce face. Păcat, pentru că am început bine, am avut ocazii, am marcat, după care am căzut iar Lipova a profitat şi a înscris pe fondul unor greşeli copilăreşti ale fundaşilor. S-a văzut diferenţa de pregătire, plus că am avut probleme cu accidentările, Sfârlea, Gado sau Zadori intrând incomplet refăcuţi. Adversarilor le-a ieşit aproape tot în acest meci”
Flavius Sabău (33 de ani, Şoimii Lipova): „Nu mă așteptam să reușim un asemenea scor și să rezolvăm promovarea după primul joc. E meritul băieților, munca noastră de un an se vede răsplătită. Sunt foarte bucuros! Am intrat puțin timorați în primul sfert de oră și le-am dat șansa gazdelor să-și facă jocul de atac unde au jucători foarte buni. Să nu uităm că, pe lângă gol, au mai avut câteva ocazii. O dată cu golul lui Pașcu am revenit în joc și am câștigat cu golurile lui Trabalka. Sunt bucuros pentru Kevin, astăzi i-a ieșit tot. Cinci goluri într-un baraj de promovare nu e puțin lucru”
CASETA TEHNICĂ
CS DIOSIG – ŞOIMII LIPOVA 1-6 (1-4)
Au marcat: S. Zadori 13 / Paşcu 16, Trabalka 21, 37, 45+1, 59, 68
CS Diosig: Gheţe – Szucs (29 Hodişan), G. Karacsony, Marc, Arsene – Sfârlea, S. Zadori – Gado (46 L. Jurca), Ember, Cr. Jurca (75 Hegedus) – E. Popa. Antrenor: Zoltan Vig
Şoimii Lipova: Bujor – Kocsis (75 Pantea), Calvin, Pașcu, Tomuț – Ad. Piț (88 Cotoc), Bier, Sg. Popa (84 Bercu), Filimon (80 Simion) – Vasinc, Trabalka. Antrenor: Flavius Sabău
Arbtri: Marius Chiorean – Petrică Cîmpeanu, Marius Bălan (toți din Cluj)
Observatori FRF: Iulian Spătaru (Timișoara), Teodor Biriș (Hunedoara).
Rezultate înregistrate în meciurile tur ale barajului de promovare în Liga 3:
CS STREHAIA (MH) – VOINŢA SAELELE (TR) 2-4 (1-1). Topală 42, Pontu 72 / Turcin 8, Roman 67, 78, Sindie 69
PESCĂRUŞUL SARICHIOI (TL) – FARUL CONSTANŢA (CT) 2-7 (1-4). Tomescu 6, Nanu 50 / Al. Grigoraş 2, 4, 66, D. Zaharia 29, 84, Florea 37, Măgureanu 87
DENTAŞ TĂRTĂŞEŞTI (DB) – PETROLUL 52 PLOIEŞTI (PH) 0-3 (0-0). Cl. Tudor 47, Prunescu 69, N. Popescu 86
„ALB-NEGRU” AL STUDENŢILOR CLUJENI (CJ) – LĂPUŞUL TÂRGU LĂPUŞ (MM) 8-0 (5-0). B. Lemac 11, 37, Hîmpea 34, D. Goga 44, 45, 85, 90+4, Takacs 77
CS DIOSIG BIHARDIOSZEG (BH) – ŞOIMII LIPOVA (AR) 1-6 (1-4). S. Zadori 13 / Paşcu 16, Trabalka 21, 37, 45+1, 59, 68
FC AVRIG (SB) – UNIREA BASCOV (AG) 1-0 (0-0). Iancu 77
PROGRESUL SPARTAC (B) – VOINŢA CREVEDIA (IF) 0-3
Conform, Liga 2.ro meciul nu s-a disputat, fiindcă echipa ilfoveană a contestat dreptul de joc al jucătorilor Frangu, Stoian şi Geană, de la Progresul. Ulterior, carnetul de joc al portarului Voinţei, Ungur, a dispărut din vestiarul arbitrilor, iar gazdele nici nu au avut medic la meci.
MUREŞUL RUŞII-MUNŢI (MS) – VIITORUL GHIMBAV (BV) 0-2 (0-0). Dumitraş 55, Apetrei 85
CS AMARA (IL) – METALUL BUZĂU (BZ) 0-4 (0-2). Iacob 36, Lungoci 39, 70, Păun 85
CSM DUNĂREA GIURGIU (GR) – AGRICOLA BORCEA (CL) 2-2 (2-1). Matache 34 penalty, Jelescu 45 / Gaţă 26, Ungureanu 60
PRO MUREŞUL TOPLIŢA (HR) – ACS KSE TÂRGU SECUIESC (CV) 0-3 (0-0)
INTERNAŢIONAL BĂLEŞTI (GJ) – TRACTORUL CETATE (DJ) 2-1
VIITORUL DĂEŞTI (VL) – AS MILCOV (OT) 0-0
UNIREA 08 TĂŞNAD (SM) – DUMBRAVA GÂLGĂU-ALMAŞULUI (SJ) 2-1 (0-0). Nagy 49, 75 / M. Rus 55
ACS DUMITRA (BN) – CSM BUCOVINA RĂDĂUŢI (SV) 0-0
SĂNĂTATEA DARABANI (BT) – VIITORUL CURIŢA (BC) 1-0 (1-0). Corman 3autogol
VICTORIA TRAIAN (BR) – FC 2007 GÂRCENI (VS) 4-0 (2-0). Barbu 3, 40, 76, Ciocan 87
UNIREA MIRCEŞTI (IS) – SC OŢELUL GALAŢI (GL) 1-0 (1-0). Scrab 35
TEIUL POIANA TEIULUI (NT) – CSM FOCŞANI 2007 (VN) 1-2 (0-1). Severin 76 / Pasăre 31, R. Popa 83
VIITORUL CARANSEBEŞ (CS) – ŞURIANU 1945 SEBEŞ (AB) 1-2 (0-0). Şandru 69 / Bălaş 71, P. Muntean 79
INTER PETRILA (HD) – ACS GHIRODA (TM) 1-2 (0-1). Mancaş 90+3 / Baranyi 40, Pătraşcu 53
Citiți principiile noastre de moderare aici!