Devenit idol pentru sute de puști, care deja îi poartă mândri tricoul „roș-albastru” cu numărul 28, Keșeru va juca din nou la Oradea după 11 ani.
Claudiu nu uită de unde a plecat. După zece ani petrecuți în Franța și la capătul unui sezon extraordinar în care a marcat 30 de goluri pentru Steaua și echipa națională, atacantul format la FC Bihor încheie anul cu un meci special. Un joc de suflet prin care el și alți fotbaliști, foști sau actuali colegi, vor să-i ajute pe copiii care au probleme. Pentru ca și aceștia să simtă spiritul magic al sărbătorilor de iarnă, în care minunile de tot felul sunt posibile.
„Împreună cu un grup de prieteni ne-am decis să organizăm un meci caritabil. Încercăm să aducem o bucurie şi copiilor care sunt într-o situaţie mai delicată, să simtă şi ei bucuria sărbătorilor. Publicul bihorean va avea ocazia să vadă la lucru „fii rătăcitori” adunaţi la un loc pentru un scop nobil. Sperăm ca iniţiativa noastră să trezească entuziasmul bihorenilor şi prin donaţiile făcute să facem fericiţi şi alţi copii. Cu cât vom fi mai mulţi scopul acţiunii va fi atins şi zâmbetul va fi mai larg pe feţele a mai multor copii. Le mulţumesc tuturor celor care au aderat şi sprijină acest eveniment şi în special Administraţiei Imobiliare Oradea şi conducerii CSM Oradea pentru punerea la dispoziţie a sălii”, ne-a declarat Keşeru.
Fotbalişti importanţi
În cele două echipe se vor regăsi nume importante din fotbalul românesc şi bihorean, actuali sau foşti internaţionali.
În echipa sa, Keşeru i-a invitat pe Marius Popa, Zeno Bundea, Sebastian Achim, Ciprian Dianu, Cristian Cigan, Florin Farcaş şi pe George Puşcaş, copilul teribil al lui Inter.
De partea cealaltă, stelistul Paul Papp îi va avea coechipieri pe Răzvan Pleşca, Nicuşor Stanciu, Cristian Oros, Ioan Filip, Alin Toşca şi probabil Mihai Pintilii.
Meciul caritabil se va desfășura la Arena Antonio Alexe din Oradea sub genericul „Campionii inimilor – Dar din dar pentru copii” în a treia zi de Crăciun, sâmbătă 27 decembrie, de la ora 18:00.
Bihorenii sunt așteptați într-un număr cât mai mare și pot sprijini acest demers donând o sumă de bani în urnele care vor fi amplasate la intrarea în Arena Antonio Alexe.
Partida se va desfăşura pe durata a două reprize a câte 25 de minute şi va fi arbitrată de Octavian Şovre şi Laurenţiu Danşa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!