Echipa JC Liberty CSŞ LPS Bihorul pregătită de antrenorii Emil Morar şi Aurelian Fleisz, a avut evoluţii remarcabile, reuşind să-şi adjudece medaliile de bronz ale ediţiei.
În primul meci, în sferturile de finală, formaţia orădeană a trecut cu scorul de 5-2 de CSŞ CSM Focşani, dar a cedat apoi în semifinale, scor 2-5, în faţa echipei CSM CSŞ CFR Ploieşti. În finala mică, JC Liberty CSŞ LPS Bihorul a învins cu acelaşi scor, 5-2, formaţia SCM CSŞ Universitatea Craiova, asigurându-şi astfel un loc pe podiumul competiţiei. Echipa orădeană a avut componenţa: Vlad Luncan (55 kg), Darius Mudura (60 kg), Sergiu Farcaş, Robert Gheorghe (66 kg), Mihai Tămăşan, George Popa (73 kg), Cătălin Popa (81 kg), Florin Suciu (90 kg), Alex Mierluţ (+90 kg). „Rezultatul este remarcabil prin prisma tinereţii componenţilor echipei”, a afirmat antrenorul Emil Morar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!