Competiţia a reunit la start circa 1.500 de judoka din 19 ţări împărţiţi pe categorii de greutate şi de vârstă, de la under 11 până la seniori. Judoka pregătiţi de profesorul Ioan Hălmăjan au avut comportări bune, doi dintre ei reuşind să urce pe podium. La under 13, categoria 40 kg, unde au concurat 36 de sportivi, Mihai Tămăşan s-a clasat pe locul 2, fiind învins în finală de un sătmărean.
La under 15, categoria 36 kg, cu 22 de sportivi, Vlad Luncan s-a clasat al treilea. La categoria 55 kg, Cristian Tripe a concurat la U15 şi U17 dar a ratat podiumul şi din cauza unei accidentări. În clasamentul general pe echipe, grupul care a concurat sub denumirea CSM Baia Mare, printre care şi judoka orădeni, s-a clasat pe locul 1.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!