CSC Sânmartin şi FC Hidişel se întâlnesc joi în Supercupa Bihorului, competiţie aflată la a doua ediţie.
Prima a fost câştigată anul trecut de FC Hidişel, echipă care doreşte să-şi apere trofeul. „Pe noi ne interesează orice trofeu pus în joc. Abordăm jocul cu maximă seriozitate şi sperăm să câştigăm, mai ales că va fi ultima repetiţie înainte de campionat”, afirmă Spiridon Baltsavias, manager şi finanţator la FC Hidişel.
De partea cealaltă, CSC Sânmartin vrea să continue un sezon fast în care nu a mai cunoscut înfrângerea de 33 de meciuri, FC Hidişel fiind tocmai echipa care a bătut-o ultima dată într-un joc oficial în 14 septembrie 2013. „După campionat şi cupă ne dorim şi Supercupa. E un trofeu important pentru imaginea clubului şi dorim să-i mulţumim pe cei care ne finanţează, Consiliul Local şi Primăria Sânmartin. FC Hidişel este o echipă bună, chiar mai bună decât în sezonul trecut prin achiziţiile făcute, care îşi propune să câştige tot şi în acest sezon. Sperăm să învingem şi să ne respectăm statutul de echipă de Liga a III-a”, spune antrenorul Florin Farcaş, despre meciul programat de la ora 18:00 pe Stadionul Iuliu Bodola. Intrarea spectatorilor este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!