Antrenorii care activează în campionatele organizate de Asociația Județeană de Fotbal Bihor au avut ocazia să participe marți la „Ziua antrenorului”, eveniment care i-a avut principali invitaţi pe Ionuţ Popa, antrenor la UTA Arad, şi pe Aurel Ţicleanu, antrenor şi membru în Comisia Tehnică a FRF.
Cursul de instruire a fost structurat pe trei reprize teoretice şi una practică, desfăşurată la LPS Bihorul cu grupa de juniori pregătită de antrenorul Gheorghe Ghiţ.
După ce a salutat participanţii şi invitaţii, Radu Bitea – preşedintele AJF Bihor, i-a predat microfonul lui Ionuţ Popa.
Personaj savuros, „nea Popică” a captat atenţia celor prezenţi cu secvenţe din cariera lui de antrenor, sfaturi practice şi diverse întâmplări trăite până acum în colaborările avute cu patroni, primari, jucători.
„Ciclul săptămânal de pregătire trebuie să-l adaptezi la nivelul la care activezi. Am avut unul de la Lazio şi mi l-a cerut un coleg care activa la Liga 4. L-a pus în aplicare ad litteram şi în două săptămâni i-a terminat pe jucători fizic”, a explicat Popa.
Tehnicianul consideră că în fotbal este „70-75% noroc şi 25-30% ştiinţă”.
Întrebat care îi sunt cele mai mari realizări din activitate, Popa a nuanţat: „Ion V. Ionescu îmi spunea că un antrenor este apreciat după numărul de promovări reuşite, eu am vreo 5. O realizare pentru un antrenor este şi când baţi pe Steaua sau Dinamo. La UTA când învingi pe Poli, iar la Poli când baţi pe UTA”.
„Cunoaşterea e importantă”
Licenţiat PRO UEFA, Dan Dobai a prezentat tema „Jocurile şi eficienţa lor în antrenorat”. „Tot ce am prezentat se poate rezolva prin joc. Să reţineţi de aici ce vi se potriveşte. Treceţi prin filtrul personal ceea ce aţi auzit aici. Obiectivul fiecărui antrenor trebuie să fie perfecţionarea până la cel mai înalt nivel”, a afirmat Dobai.
Repriza a treia de teorie i-a aparţinut lui Aurel Ţicleanu. Fostul component al „Craiovei Maxima” a vorbit despre „filozofia fotbalului”. „Cunoaşterea este foarte importantă, atât cea generală cât şi cea de specialitate. Ca antrenori trebuie să fim informaţi despre orice are legătură cu meseria noastră”, spune Ţicleanu.
„Ziua antrenorului” s-a desfăşurat la sala de evenimente Coloseum şi a fost organizat de AJF Bihor printr-un proiect finanţat cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!