Meciul, devenit deja tradițional în orașul nostru, reușește să adune in fiecare an oameni generoși, care prin aportul lor financiar, susțin progresele lui Vladimir și îi oferă șansa de a accesa terapiile atât de necesare recuperării sale. Datorită susținerii de care a avut parte până acum, Vladimir a avut parte de peste 800 de ore de terapie în ultimul an, iar progresele lui sunt uimitoare, depășind așteptările. Manifestarea este organizată de către CSM Oradea, în colaborare cu Primăria Oradea si Asociaţia Vladimir Angelman.
Invitatul special al meciului de luni este renumitul om de polo Adrian Alexandrescu, unul dintre cei mai buni arbitri ai momentului din poloul mondial. Evenimentul va fi prezentat de către Cătălin Popa, binecunoscuta voce a Swimathonului orădean. La pauza mare, spectatorii vor avea ocazia să liciteze o minge de polo semnată de toți jucătorii vicecampioanei CSM Digi Oradea. Pentru o donație de minim 50 de lei, organizatorii oferă tricoul oficial al evenimentului.
„Fiecare donație sau gând bun îl vor aduce cu un pas mai aproape de șansa de a face primul pas”, afirmă antrenorul echipei CSM Oradea juniori, Christian Șandor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!