Irina Maria Bara (25 de ani) a fost eliminată miercuri seara în turul inaugural al probei de dublu la Roland Garros.
Șteianca, locul 105 WTA la dublu, a făcut pereche cu Fanny Stollar (Ungaria, 21 de ani, locul 88 la dublu). Perechea româno-maghiară a cedat în două seturi în fața dublului româno-japonez Monica Niculescu (33 de ani, locul 48 la dublu) /Misaki Doi (29 de ani, locul 115), scor 4-6, 2-6.
Misaki și Monica au început în forță și au avut 4-0 și 5-1, după care Irina și Fanny au revenit la 5-4. În setul doi, Bara/Stollar a câștigat primul game, după care perechea româno-japoneză a dominat autoritar și au condus cu 5-1, închizând meciul cu 6-2.
În urmă cu doi ani, perechea Irina Bara/Mihaela Buzărnescu ajungea în sferturile de finală la Roland Garros, cea mai bună performanță la un Grand Slam pentru tenismena din Bihor.
Joi, după amiază, în turul II al probei de simplu, Irina se va duela cu belgianca Alison Van Uytvanck (26 de ani, 1,73 m, locul 65 WTA) care a trecut de suedeza Rebecca Peterson, scor 2-6, 6-3, 6-1. Maximul carierei pentru Alison a fost locul 37.
Ora de start este 14:00, dar programul zilnic a suferit mari modificări din cauza rafalelor de ploaie care afectează turneul parizian.
Marți, șteianca a reușit surpriza zilei reușind să o elimine în primul tur pe mult mai bine cotata Donna Vekic (Croația, 30 WTA, 1,79 m), favorită nr. 26 la Roland Garros, scor 6-3, 6-4.
Meciurile de la Roland Garros sunt televizate de Eurosport.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!