Continuându-şi pregătirile pentru barajul de promovare în Divizia A1, la care s-au calificat în premieră, voleibaliştii orădeni au susţinut un „amical de lux” în deplasare în compania vicecampioanei Ungariei, Kallo-Meh Kecskemét, de care au fost învinşi la limită, scor 2-3. Kecskemét este vicecampioana Ungariei şi a pierdut săptămâna trecută finala Cupei din ţara vecină, scor 2-3 cu multimpla campioană Kaposvár.
CSŞ LPS Bihorul a oferit o replică pe măsură valoroasei adversare, fiind la un pas de victorie. După un meci electrizant, gazdele au obţinut victoria cu scorul de 3-2 (15, 21, -24, -21, 23), după nu mai puţin de două ore şi opt minute de încleştare. După primele două seturi pierdute, „leii orădeni” şi le-au adjudecat pe următoarele două. În cel de-al patrulea, ei au oferit o demonstraţie de forţă şi tactică, egalând scorul la seturi. Setul decisiv s-a jucat prin acordul celor doi antrenori până la 25. Gazdele s-au impus la mare luptă, scor 25-23, deşi orădenii au fost cei care au ajuns primii la 15. De notat faptul că antrenorul Rodian Achimescu a introdus în teren şi cei patru juniori deplasaţi la Kecskemét. Au evoluat echipele:
Kalo-Meh: Toth I, Rapi, Farkas, Somodi, Csala, Dorcsak, Szabo (libero). Au mai jucat: Bokor, Hatvany, Toth II şi Jantovics. Antrenor: Karagics Matyas
LPS BIHORUL: Achimescu jr, Drăgan, Lelea, Lung (căpitan, Tebieş, Abrudan, Fărcanea (libero). Au mai jucat: Drinceanu, Buda, Nan, Chereji, Lazăr. Antrenor: Rodian Achimescu
Astăzi are loc partida-revanşă dintre cele două echipe. Meciul se va disputa cu începere de la ora 16 la sala de jocuri sportive a LPS Bihorul.
„Mă bucur că am putut oferi o replică bună puternicului nostru adversar. Băieţii s-au descurcat admirabil şi îi felicit pentru asta. Vom continua să jucăm cu adversari puternici pentru că numai aşa ne putem verifica potenţialul şi putem progresa. Îi invit pe toţi suporterii noştri astăzi la sala LPS Bihorul, pentru a vedea un regal voleibalistic. Sperăm să ne ridicăm iarăşi la înălţimea adversarului nostru”, a declarat antrenorul Rodian Achimescu.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!