Competiţia constituie un omagiu adus fostei multiple campioane a României la tenis, Lenke Ziszovits Popper (1908-1944), sportivă orădeană, care a avut un destin tragic, fiind o victimă a Holocaustului.
Ediţia 2016 a turneului a fost organizată de Asociaţia Tikvah, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea şi D.J.T.S. Bihor, meciurile desfăşurându-se pe cele zece terenuri ale Clubului Sportiv „Voinţa” Oradea. La buna desfăşurare a turneului din municipiul de pe Crişul Repede au contribuit SC Nutrientul Group SA, Bernard Charitable Trust, SC Gavella Com SRL şi Hotel Stokker, hotelul oficial al turneului.
La deschiderea competiţiei, doamna Emilia Teszler, preşedintele Asociaţiei Tikvah, a oferit celor prezenţi date din biografia Lenkei Ziszovits Popper, arătând performanţele sportive ale acesteia, dar şi faptul că s-a ocupat de destinele tenisului şi sportului orădean din acele vremuri. Meciurile au fost foarte disputate, aplaudate de cei prezenţi pentru spectacolul oferit. Iată cum arată podiumul ediţiei a IV-a a Memorialului Lenke Zizsovits Popper:
Categoria 10 ani fete, locurile I-II: Vanessa Nocaci (Sănătatea Ergolemn Satu Mare) – Oana Flonta (CSM Zalău) 6-3, 6-1; locul III Alessandra Merce Sabău (CSM Oradea), locul IV Alessia Moraru (Altius Bucureşti);
Categoria 10 ani băieţi, finala: Andrei Mărcuş (Sănătatea Ergolemn Satu Mare) – Dominik Mihali (Sănătatea Ergolemn Satu Mare) 6-2, 6-1; locurile III: Martin Funkenhausen (Sănătatea Ergolemn Satu Mare) şi Tudor Damian (CS Star Baia Mare);
Categoria 12 ani fete, finala: Alexia Negrescu (TC Sun Alba Iulia) – Ioana Lung (Palatul Copiilor Zalău) 6-2, 6-2; locurile III: Giulia Butnariu (TC Elp Bistriţa) şi Patricia Goina (CS Sănătatea Oradea);
Categoria 12 ani băieţi, finala: Ionuţ Gal (Sănătatea Oradea) – Alexandru Scafariu (CSS Petroşani ) 6-3, 1-6, 6-2; locurile III: Rareş Haiduc (Sport 4 Fun Timişoara) şi Dragoş Butuc (TC Sun Alba Iulia);
Categoria 14 ani fete, locurile I-II: Vanessa Zsiros (Metalul Salonta) – Alice Abraham (CSS Petroşani) 6-2, 6-4; locul III Anamaria Tornean (ACS Cristal Arad), locul IV Alexandra Zsiros (Sănătatea Oradea);
Categoria 16 ani fete, locurile I-II: Daria Jula (CSM Oradea) – Anda Ghinga (ACS Cristal Arad) 6-2, 2-6, 7-5; locul III Francesca Săteanu (CS Metalul Salonta), locul IV Andreea Vâlcan (CSM Arad);
Categoria 16 ani băieţi, locurile I-II: Vlad Petcu (Sport 4 Fun Timişoara) – Horia Chindlea (Sănătatea Oradea) 6-2, 6-3; locul III David Brad (CS Iris Ştei), locul IV David Florea (TC Sun Alba Iulia;
Categoria 12 ani fete, dublu, finala: Alexia Negrescu (TC Sun Alba Iulia)/Alice Abraham (CSS Petroşani) – Patricia Mergheş (CSM Timişoara)/Maria Gaşpar (Sport 4 Fun Alba Iulia) 6-0, 6-0; locurile III Andreea Peczer (Palatul Copiilor Zalău)/Ioana Lung (Palatul Copiilor Zalău) şi Patricia Goina (Sănătatea Oradea)/Giulia Butnariu (TC Elp Bistriţa);
Categoria 12 ani băieţi, dublu, finala: Alexandru Scafariu (CSS Petroşani)/Dragoş Butuc (TC Sun Alba Iulia) – Rareş Haiduc (Sport 4 Fun Timişoara)/Ionuţ Gal (Sănătatea Oradea) 5-7, 7-6(4), 10-5, locurile III Andrei Ţigan (CSM Oradea)/Vlad Marian (CS Voinţa Oradea) şi Szabo Bogdan (Pro Tenis Şimleu Silvaniei)/Kutasi Bencze (Pro Tenis Şimleu Silvaniei).
S-au disputat 100 de meciuri la simplu şi dublu. Finaliştii ediţiei 2015 a turneului au beneficiat de cazare gratuită pe toată durata competiţiei. Primii patru clasaţi de la fiecare categorie de vârstă au primit cupe şi diplome. S-a jucat cu mingi Dunlop Fort. De buna organizare s-a ocupat directorul concursulu, Ioan Temian, micile litigii din teren fiind rezolvate cu profesionalism de arbitrul principal, timişoreanul Gheorghe Schipor. Trofeul Fair Play a revenit anul acesta tenismenei Andreea Vâlcan, de la CSM Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!