Sportiva orădeană Ligia Bara s-a clasat pe primul loc în proba de săritură în înălțime a concursului atletic internațional de la Budapesta, cu rezultatul de 1,86 metri. Ligia a stabilit în capitala Ungariei un nou record personal de sală. În aer liber, recordul său este de 1,87 metri, rezultat cu care a cucerit în anul 2011 titlul de campioană mondială de junioare, la Lille (Franța).
Atleta legitimată la CSU CSM Oradea începe astfel anul „cu dreptul”, după o perioadă în care s-a confruntat cu numeroase accidentări și probleme medicale. Antrenorul său, Virgil Preda, speră ca sportiva lui să aibă un sezon bun și să-și îmbunătățească în continuare rezultatele.
„Mă bucur mult pentru Ligia, care a reușit să învingă adversare redutabile în concursul de la Budapesta. Ea revine astfel în prim-plan, izbutind să treacă cu bine peste problemele pe care le-a avut. Rezultatul său de la Budapesta este remarcabil, constituind cea de-a 11-a performanță pe plan european în acest an la săritura în înălțime. Nu trebuie uitat faptul că vorbim de o probă care numără câteva sute de concurente în Europa. Trebuie specificat faptul că înaintea Ligiei află șase săritoare din Ucraina și patru din Rusia. Școala de sărituri din această regiune este una deosebit de performantă. Ca o notă aparte, mama Ligiei are și ea origini ucrainene!”, ne-a declarat reputatul antrenor, care este vicepreședintele Federației Române de Atletism.
Pe locul 23 mondial
Prin performanța de la Budapesta, atleta orădeană ocupă la ora actuală locul 23 mondial în proba de săritură în înălțime. În anul 2011, Ligia Bara (fostă Grozav) devenea campioană mondială de junioare, realizând cea mai bună performanță pentru sportul bihorean în perioada de după 1989. Pentru atleta orădeană a urmat o perioadă de pauză, în care ea a devenit mama unei minunate fetițe. Ligia a revenit în activitate în luna mai 2017, dar s-a confruntat apoi, din păcate, cu accidentări și alte probleme de sănătate.
Condiții improprii de pregătire
Trebuie amintit faptul că Ligia Bara și colegii săi nu beneficiază de condiții corespunzătoare de antrenament în orașul nostru. La ora actuală, în Oradea nu există un sector modern de sărituri cu pistă de elan sintetică, în aer liber, iar în sală, elanul este scurt, datorită dimensiunilor reduse ale vechii săli de atletism a Universității. Pe timpul verii, săritorii orădeni sunt nevoiți să se deplaseze de mai multe ori pe săptămână la Debrețin (Ungaria), pentru a se putea antrena în condiții normale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!