În prima etapă a returului Ligii a III-a, Seria a V-a, ambele echipele bihorene au pierdut.
Candidată la promovare, cu opt jucători noi transferaţi în această iarnă, CF Bihorul Beiuş s-a împiedicat surprinzător pe teren propriu cu CS Vladimirescu, echipă clasată pe locul 14 (retrogradabil). Arădenii s-au impus cu 2-0, prin golurile marcate de C. Rus 30 şi Sighete 80, într-un meci în care CF Beiuş a fost doar o umbră a echipei din tur.
Înfrânţi s-au întors şi fotbaliştii de la Unirea Valea lui Mihai din deplasarea în Valea Jiului. „Minerii” de la Jiul Petroşani au câştigat cu 1-0 (1-0) prin golul marcat de Tudorache în minutul 43. Bihorenii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 40 când Nistor a fost eliminat.
ALTE REZULTATE
CSM Şcolar Reşiţa – CFR Simeria 0-1 (0-0). Lintaru 63
Poli Timişoara II – Gloria Arad 5-1 (2-0). Boştină 9, 73, Ad. Popa 24, 80, 90 / Borteş 74
Meciurile Millenium Giarmata – Flacăra Făget, Nova Mama Mia Becicherecu Mic – National Sebiş, Autocatania Caransebeş – Gloria Reşiţa, ACS Recaş – FC Hunedoara se dispută sâmbătă de la ora 15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!