Sportivul pregătit de Alexandru Lungu şi Ioan Brânză a reuşit să obţină a patra victorie, de data aceasta după o decizie la puncte venite la capătul celor trei reprize a câte cinci minute în faţa englezului Luke Blyth, la categoria 93 kg. „Meciul a fost destul de greu în faţa unui luptător mai experimentat. Era favoritul gazdelor, dar am reuşit să-l înving prin decizie în unanimitate”, afirmă Balla. Antrenorul apreciază parcursul lui Zsolt. „Are un parcurs excelent în MMA, creşte de la meci la meci. Mă bucur că a câştigat la puncte, lucru ce demonstrează că rezultatele de până acum nu au fost accidentale. Dorinţa noastră este să ajungem la un nivel cât mai înalt, de ce nu chiar în UFC”, spune Sandu Lungu.
Următoarea gală la care va urca în ring Balla Zsolt se va desfăşura la Cluj-Napoca în 29 octombrie, în care va lupta şi antrenorul său Alexandru Lungu. Cei doi se pregătesc la Centrul de Arte Marţiale Mixte de la Paleu.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!