A murit într-un tragic accident auto, la Sinaia, în noaptea în care se întorcea acasă, după un meci victorios al ultimei sale echipe, CSU Asesoft Ploieşti. Formaţia ploieşteană tocmai câştigase meciul cu Spartak Sofia şi se calificase în finala FIBA Europe Cup. Toni dorea să fie dimineaţa acasă, alături de cei dragi ai săi, aşa cum obişnuia de fiecare dată. Dar soarta i-a fost potrivnică în acea fatidică noapte de 21 ianuarie 2005. Ulterior, CSU Asesoft a câştigat finala FIBA Europe Cup, iar coechipierii i-au dedicat victoria.
Antonio Alexe a început baschetul la Constanţa, oraşul său de baştină, dar s-a lansat la Dinamo Oradea, echipă cu care a cucerit medalia de bronz în 1992, evoluând în Cupa Korac. A jucat apoi la echipe din Ungaria (Szolnok, Sopron, Szombathely şi Székesfehérvár). Revenit în ţară, a cucerit titlul de campion naţional cu West Petrom Arad şi CSU Asesoft Ploieşti. A fost desemnat de şase ori cel mai bun baschetbalist al României şi de trei ori MVP-ul campionatului maghiar.
În anul 2003, Toni Alexe, împreună cu Şerban Sere, Kósa Zoltán şi Mircea Matei, a pus bazele CAO Oradea, contribuind la renaşterea baschetului masculin orădean. CAO Oradea a fost înglobată apoi în structurile CSM Oradea, a promovat în Liga Naţională şi a devenit echipa de elită de astăzi.
Antonio Alexe este recunoscut de FIBA ca fiind unul dintre cei mai buni zece fundaşi din istoria baschetului european. A fost, până la dispariţia sa, căpitanul incontestabil al echipei naţionale a României. În memoria sa, sala sporturilor din Oradea îi poartă numele.
Să-i fie odihna binecuvântată!
Citiți principiile noastre de moderare aici!