BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Sport local
„Îmi voi doborî din nou propriile recorduri”. Mihai Sorin Dringo, atletul de top al Bihorului, revine în forță după accidentare

„Îmi voi doborî din nou propriile recorduri”. Mihai Sorin Dringo, atletul de top al Bihorului, revine în forță după accidentare

De Gavril Nuțiu
la 11 February 2025 09:19 Reactualizat la: 11 February 2025 10:31

„Îmi voi doborî din nou propriile recorduri”. Mihai Sorin Dringo, atletul de top al Bihorului, revine în forță după accidentare

Sursa: Facebook
11 February 2025 09:19 Reactualizat la: 11 February 2025 10:31
Mihai Sorin Dringo este convins că 2025 va fi anul revenirii sale în prim-planul atletismului românesc.
Scris de Gavril Nuțiu - Mihai Sorin Dringo este convins că 2025 va fi anul revenirii sale în prim-planul atletismului românesc.

Trimite articolul

X

A fost desemnat cel mai bun atlet, dar și cel mai bun sportiv bihorean al anului 2023, și era foarte aproape de calificarea la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris. În luna mai a anului trecut avea realizat baremul de calificare în proba de 400 metri.

O accidentare gravă, petrecută la linia de finiș a unui concurs internațional, disputat la Savona (Italia), în luna mai 2024, l-a scos însă din circuit pentru o lungă perioadă de timp. Mihai a suferit atunci o fractură de claviculă, care a necesitat două intervenții chirurgicale și o perioadă chinuitoare de recuperare. Din păcate, participarea la Olimpiada de la Paris nu a mai fost posibilă.

Și-a menajat părinții

Mihai Dringo afirmă că și-a păstrat cumpătul în momentele teribilului accident suferit. „Ne apropiam de finiș și m-am aplecat în față, ca să trec mai repede linia de finiș. Probabil că atunci m-am dezechilibrat și am căzut. Pentru moment nu am știut ce se întâmplă cu mine, dar nu m-am panicat. Pot să spun că am rămas calm. Mi-am dat seama de gravitatea accidentării, dar nu am lăsat ca acest lucru să mă afecteze. Atunci încă nu am crezut că acea accidentare îmi va bara drumul spre Jocurile Olimpice, credeam că mă voi putea recupera la timp, dar, din păcate, nu a fost posibil”, ne-a declarat tânărul atlet.

Mihai nu le-a comunicat părinților săi amănunte despre gravitatea accidentării, preferând să-i menajeze. „Am preferat să iau totul asupra mea, să nu îi fac să sufere pentru mine, pentru că știu cât de mult țin la mine. Ar fi fost o lovitură puternică pentru ei, așa că am preferat să aștept până când am trecut peste ce a fost mai greu.

Abia atunci le-am spus ce s-a întâmplat și au digerat mai ușor situația”, ne-a mărturisit acesta. Mihai este recunoscător doctorului Călin Hozan și echipei medicale care l-a tratat. „Am trecut cu bine peste operații și momentele post-operatorii, grație profesionalismului dovedit de domnul doctor Hozan și echipa care s-a ocupat apoi de recuperarea mea. Le mulțumesc pe această cale”.

„Mă simt foarte bine”

Referitor la starea sa actuală, Mihai afirmă că este refăcut total și se simte foarte bine. „Mie mi se pare că sunt la fel ca înainte de accidentare și nici nu mă mai gândesc la ceea ce a fost. Am început recuperarea la două săptămâni de la a doua operație, cu antrenamente ușoare. Din octombrie 2024 am început să mă pregătesc mai serios. Antrenamentele sunt axate pentru sezonul în aer liber, care mă interesează pe mine în acest an. Voi relua pregătirea în proba mea preferată, de 400 metri, în luna mai. Până atunci voi concura în alte probe, pe distanțe mai scurte, pentru a nu sta până atunci fără competiții.

Calificarea la Campionatul Mondial

Obiectivul principal din acest sezon al lui Mihai Sorin Dringo este calificarea la Campionatul Mondial în aer liber, care va avea loc în luna septembrie, la Tokyo (Japonia). „Este de la sine înțeles că doresc de asemenea să fiu campion național”, adaugă acesta.

Foto: facebook

Atletul beiușean este ferm convins că va reveni din nou în top și își va îmbunătăți propriul record național în proba de 400 metri. „Sunt absolut convins că voi reveni la forma de dinainte de accidentare și voi doborî din nou recordul național, așa cum am făcut-o de mai multe ori până acum”, a conchis Mihai Sorin Dringo.

Palmares remarcabil

În vârstă de 23 de ani, Mihai Sorin Dringo este multiplu campion național de tineret și seniori în proba de 400 metri. A doborât de patru ori recordul național în această probă, pe care îl deține cu rezultatul de 45,27 secunde, stabilit la Jocurile Mondiale Universitare 2023, la Chengdu (China).

S-a clasat pe locul 4 la Campionatul European de Tineret 2023, disputat la Espoo (Finlanda), fiind foarte aproape de podium. A fost campion balcanic de seniori în 2022, în aceeași probă. Este considerat ca fiind un sportiv de mare viitor al atletismului românesc. Mihai Sorin Dringo este legitimat la CSU CSM Oradea, fiind pregătit de antrenorul Robert Olah. Este unul dintre cei mai buni sportivi bihoreni ai momentului.

Cantonament de 32 de zile

Mihai Sorin Dringo s-a aflat într-un cantonament de pregătire la Monte Gordo (Portugalia), în perioada 16 decembrie 2024 – 18 ianuarie 2025, alături de antrenorul Robert Olah și coechipierul său de la CSU Oradea, Gheorghe Bledea (care concurează în proba de 110 metri garduri).

Stagiul a fost susținut financiar de conducerea Clubului Sportiv Universitar Oradea (director Sorin Buhaș). „A fost un cantonament foarte util în perioada iernii, în care am beneficiat de condiții excelente de pregătire, într-un climat călduros, pe o pistă atletică de cea mai bună calitate. Mihai a urmat un program de refacere, fiind acum aproape de recuperarea totală după accidentare. El nu va concura însă decât din luna mai, pentru că programul de refacere trebuie urmat cu răbdare, pas cu pas”, ne-a declarat antrenorul Robert Olah.

Pasionat de cărți psihologice

Mihai este sudent în anul III la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității din Oradea. După absolvire, dorește să urmeze studiile de masterat, în același domeniu, în specializarea atletism. În timpul liber, Mihai preferă să citească sau să socializeze cu prietenii. Este pasionat de cărțile de dezvoltare personală, precum și de cele psihologice. De asemenea, îi plac filmele psihologice. Preferă muzica rap, RBN și muzica tehno.

Trimite articolul

X
Taguri:
atletism ,
Mihai Sorin Dringo ,
revenire
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Fiul și tatăl lui Kris Richard au fost prezenți la meciul doi dintre CSM CSU Oradea și CSO Voluntari
    Veteranul Kris Richard, cel mai experimentat jucător al echipei „leilor roșii”, a avut doi susținători inediți la partida a doua a seriei cu CSO Voluntari: fiul și tatăl său, sosiți duminică la Oradea, din Statele Unite ale Americii.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CJ Bihor: A fost lansată licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate a Inelului Metropolitan de Nord
    Studiul de fezabilitate va identifica varianta optimă de traseu pentru noua șosea, menționând și caracteristicile terenului, precum și costurile pentru realizarea proiectului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Au dat bir cu fugiții! Constructorul care renova Palatul Lévay a plecat și a lăsat șantierul cu multe întârzieri
    Schelele instalate în momentul în care au fost demarate lucrările de reabilitare al Palatului Lévay au fost demontate la începutul lunii mai.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de apă

    BIHON Sport local

    CSU Oradea s-a clasat pe locul 5 în clasamentul Superligii Naționale de polo
    Bazinul Acoperit Crișul a găzduit ultimul turneu final din  play out-ul Superligii Naționale de polo pe apă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Studenții și profesorii aflați în vizită la UO au gustat din bucătăria tradițională în cadrul unui inedit „curs” de gătit
    Cei peste 60 de studenți și profesori aflați la Universitatea din Oradea cu prilejul unui program de mobilitate Erasmus+ au descoperit bucătăria tradițională românească.

    România

    Prezidențiale2025. Ilie Bolojan: „Am avut alegeri desfășurate în bune condiții”
    Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri că alegerile prezidențiale s-au desfășurat în bune condiții.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.