Desfăşurat la Târgovişte, evenimentul a făcut parte din competiţiile înscrise în calendarul Ligii Europene de Nataţie (LEN) şi a reunit concurenţi din şase ţări: România, Ungaria, Slovacia, Serbia, Polonia şi Macedonia.
Huszár Ingrid a avut evoluţii foarte bune, reuşind să câştige medaliile de aur în probele de 100 şi 200 metri bras. Acestea sunt primele medalii cucerite de secţia de înot a CS Crişul la o competiţie oficială LEN, în perioada de după 1989. Ingrid a mai concurat în proba de 200 metri mixt, în care s-a situat pe locul 7, respectiv la ştafeta de 4×100 metri mixt a României, care a ocupat locul 4, ratând de puţin podiumul.
Huszár Ingrid a fost de altfel vedeta delegaţiei României, alături de Laurenţiu Haiducu (Bucureşti), ambii având câte două medalii de aur la activ. Înotătoarea orădeană a luat parte şi la ediţia de anul trecut a Concursul ţărilor central-europene la înot pentru juniori, disputată la Kosice (Slovacia), când a obţinut două clasări pe locurile 4, în aceleaşi probe.
Progresul său este evident, Ingrid devenind de altfel o componentă de bază a lotului naţionale de junioare (antrenor federal Silviu Anastase). La competiţia de la Târgovişte au fost prezente preşedintele FR de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, precum şi fosta dublă campioană olimpică Diana Mocanu.
„Ingrid a avut un final de an foarte bun, în care a reuşit să câştige peste douăzeci de medalii. A stabilit de asemenea cinci recorduri naţionale. Este o sportivă de mare viitor, una din speranţele nataţiei orădene şi româneşti”, a declarat directorul CS Crişul, Ionel Bungău.
Obiectiv în anul 2018
Înotătoarea Huszár Ingrid va avea ca obiectiv major în anul 2018 calificarea la Campionatul European de juniori (14-17 ani), care va avea loc la Helsinki (Finlanda), la 4-8 iulie. Pentru a obţine dreptul de participare la această competiţie, Ingrid va trebui să realizeze baremurile de participare. Probele sale preferate sunt 50, 100 şi 200 metri bras, ale căror baremuri sunt de 32,76 , 1 11,43 , respectiv 2 34,00 . „Ingrid nu este departe de aceste baremuri, dar va trebuie să le îndeplinească. Noi sperăm să reuşească acest lucru şi să se califice la Campionatul European, la care ar urma să participe în premieră”, a afirmat antrenoarea CS Crişul, Cristina Madău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!