Fost jucător la Granitul Nucet, CSO Ştei şi Luceafărul Oradea, atacantul Nicu Modan a fost principalul marcator în campionatul 2016/2017 din Liga 4 Arad. Cele 32 de goluri marcate nu s-au dovedit suficiente pentru ca echipa Crişul Chişineu Criş să câştige campionatul şi să participe la barajul de promovare în Liga 3.
„Este o satisfacţie personală că am reuşit să devin golgheterul Ligii a IV-a Arad. Am marcat 34 de goluri, dar două i-au fost trecute de arbitri altui coechipier. Marele meu regret este că nu am reuşit să câştigăm campionatul. Rar se întâmplă să pierzi un meci şi să faci un egal, dar să ratezi titlul… Am pierdut locul 1 la meciuri directe cu Şoimii Lipova”, spune fotbalistul originar din Nucet.
Dacă în sezonul trecut a marcat 6 goluri într-un meci, în campionatul 2016/2017 a punctat de patru ori în ultima rundă, scor 5-0, cu Frontiera Curtici.
Elevul lui Muzsnay
Modan va continua şi în viitorul sezon la Crişul Chişineu Criş. „Am semnat prelungirea pe încă un an. Am aflat că vom fi antrenaţi de domnul Zsolt Musznay şi mi-am dorit să lucrez din nou cu dânsul. Ne-am înţeles foarte bine şi la Luceafărul Oradea şi sper să reuşim să promovăm. A treia oară sunt convins că va fi cu noroc pentru Crişul, nu mai avem voie să ratăm câştigarea campionatului şi promovarea”, ne-a declarat atacantul de 22 de ani. Reunirea lotului va avea loc luni, 26 iunie, când Musznay va fi prezentat oficial.
Crişul Chişineu Criş este un club care a mizat pe bihoreni în ultimele sezoane, în campionatul recent încheiat, acolo mai activând Remus Lung, Dorel Jude, Sebastian Borşa, Florin Teşedan sau Mădălin Selejan, după ce în tur din lot au mai făcut parte Lucian Todea şi Raul Ember.
În ierarhia golgheterilor din judeţul vecin, Modan a fost secondat de Adrian Mirel Arsene (Progresul Pecica) – 26 de goluri şi Cosmin Radu Petrila (Şoimii Simand) – 25 de goluri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!