Jucătorul impresariat de agentul orădean Cătălin Sărmăşan a fost împrumutat pentru încă un an de Internazionale Milano la Benevento.
„Joker-ul din play-off”, cum a fost denumit de presa italiană, după ce a marcat 4 goluri în ultimele 5 meciuri, inclusiv cel al promovării din finala cu Carpi, a mai fost curtat în această vară de Chievo şi Crotone.
Puşcaş va lucra în continuare cu antrenorul Marco Baroni, care şi-a prelungit contractul cu Benevento până în 2019.
Fostul atacant al CF Liberty şi FC Bihor are o cotă de 1,5 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com. George Puşcaş mai are contract cu Inter până în data de 30 iunie 2020.
Citiți principiile noastre de moderare aici!