Printre jucătorii folosiţi de selecţionerul Ionel Augustin s-a numărat şi fundaşul stânga George Cornea de la Luceafarul Felix. „Am întâlnit echipe bine organizate la acest turneu, iar eu am evoluat în meciul din grupă cu selecţionala colegiilor din Anglia şi în finala cu echipa de amatori a Italiei. Pe englezi i-am învins cu 5-0, iar finala am câştigat-o la penalty-uri”, a povestit George Cornea (1,77 m – 69 kg).
În ultimul act, România a dispus cu 4-3 de naţionala de amatori a Italiei, după executarea loviturilor de departajare.
Orădeanul, care va împlini în 14 aprilie 18 ani, a fost încurajat de selecţioner. „M-a felicitat pentru prestaţiile avute şi mi-a mai spus şi care sunt lucrurile pe care trebuie să le remediez în jocul meu. Antrenorii lotului aşteaptă să creştem de la un meci la altul şi să ne pregătim astfel încât să ajungem treptat titulari la echipele noastre de club”, a spus fundaşul stânga.
Revenit acasă, George Cornea a intrat în programul de pregătire al formaţiei antrenate de Florin Farcaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!