Când joci cu o codașă subconștientul lucrează și jucătorii echipei mai valoroase cred că victoria vine de la sine, mai ales în faţa unei echipe aflate la 30 de puncte distanţă. O greşeală care era să-i coste puncte pe “luceferi” în confruntarea cu ultima clasată dintre formaţiile rămase în competiţie în Seria 5. FC Zalău, o echipă care a privat și în tur Luceafărul de două puncte, a chinuit şi de această dată formaţia orădeană.
În primele 20 de minute, bihorenii n-au avut spațiile necesare să construiască, așa că ocaziile s-au născut greu. Când atacanții au ajuns totuși în situație de finalizare au ales soluțiile greșite. Roșu a fost primul care a trecut pe lângă deschiderea scorului, dar șutul său din prima trimis din colțul careului de 6 metri a fost imprecis (26). La rând a urmat Arnăutu, al cărui șut violent expediat din 8 metri a întâlnit bara din dreapta portarului (36).
Prea multe ratări
Ratarea reprizei a irosit-o golgeterul Cigan, care a trimis mingea cu capul din doar 5 metri puțin pe lângă (45+1). Între situaţiile gazdelor s-a intercalat “contra” zălăuanilor încheiată cu şutul lui Vălimăreanu de la 14 metri, puţin pe lângă colţul lung (31). Reveniţi de la vestiare, bihorenii au continuat să rateze nepermis. Nogo a şutat de la 10 metri pe direcţia portarului, Man a respins şi apoi Cigan, jenat de un fundaş, a reluat tot în goalkeeperul advers (50).
De lipsa de luciditate la finalizare s-au molipsit şi mijlocaşii, pentru că Feher, singur pe 6 metri, a trimis cu capul peste din centrarea lui Balla (55). Ghinionul părea să fie maxim în minutul 62, când Ionaşcu a încercat să centreze din unghi, iar traiectoria luată de minge l-a păcălit pe Pap şi a intrat pe colţul scurt. Un 0-1 neverosimil!
Presaţi de timp, “luceferii” s-au aruncat cu toate forţele în atac încercând să revină. Semnalul l-a dat Arnăutu, care deşi nu impresionează marchează etapă de etapă. Atcantul a înscris cu capul din 6 metri, fructificând centrarea lui Roşu (1-1). Neobositul şi tehnicul Balla a centrat în minutul 77, iar Tomat a respins balonul în bara din dreapta lui Man. A urmat şutul din unghi trimis de Cigan, dar Man a fost pe fază şi a respins în corner (84).
Izbăvirea gazdelor a adus-o fundaşul Selif Nogo, care a urmărit mingea centrată lung de Ban şi a trimis-o cu capul în plasă din careul mic (2-1). Al treilea gol în retur pentru fundaşul de 29 de ani care a jucat în Liga 1 cu Oţelul, Poli Iaşi sau Astra, şi a şasea victorie pentru Luceafărul în acest retur. Succes, care coroborat cu remiza Reghinului de la Dej, duce formaţia antrenată de Dan Dobai la 4 puncte distanţă faţă de Avântul înaintea meciului direct.
CASETA TEHNICĂ
Luceafărul Oradea – FC Zalău 2-1 (0-0)
Au marcat: Arnăutu 69, Nogo 85 / Ionașcu 62
Luceafărul: E. Pap – Fl. Drăgan (70 I. Ban), Nogo, Hlinca, Al. Radu – Balla, Feher, Țegle (46 Chiș Toie) – C. Roșu (70 Balea), Arnăutu, Cr. Cigan. Antrenor: Dan Dobai
FC Zalău: Man – Bercean, Tomat, Tonko, Ionașcu, Vălimăreanu, Jamilu, R. Stanciu, Flueraș (87 Neagotă), Țugui (72 A. Pop), Tăbîrță. Antrenor: Constantin Olariu
Cartonaşe galbene: – / Tăbîrță 42, Ionașcu 45, Stanciu 70, Țugui 72, Flueraș 80
Arbitri: Nicolae Daniel Neagoe (Timișoara) – Radu Pascu (Oradea) și Alexandru Filip (Timișoara).
Observatori FRF: Traian Marchiș (Baia Mare) și Iosif Cavai (Cluj-Napoca).
Citiți principiile noastre de moderare aici!