În total au depus documentația 124 cluburi participante în competițiile de juniori sub egida FRF, cu nouă mai multe față de anul precedent. Printre cluburile clasificate se numără și LPS Bihorul Oradea, care ocupă locul 28 cu 71,51 de puncte, și în premieră FC Bihor și Lotus Băile Felix. FC Bihor (pe societatea ACS Fotbalistic Oradea) este pe poziția 82 cu 35,1 puncte, iar Lotus pe locul 107 cu 26.62 puncte. De remarcat că LPS Bihorul este pe locul 2 între liceele de profil din țară, după LPS Buzău.
Top 10 al Academiilor este condus de Farul Constanța cu 92,53 puncte, urmat în ordine de AFK Csikszereda 87,66 p, Universitatea Cluj 86,48 p, FCSB cu 85,66 p, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 85,14 p, ACS Sport Team București 84,67, Academia de Fotbal Viitorul Cluj 82,73 p, U Craiova 1948 82,59 p, CSA Steaua București 82,49 p și FC CFR 1907 Cluj 82,27 p.
„Pentru sezonul competițional 2023/2024, procedura privind clasificarea academiilor pentru copii și juniori din România se va efectua în mod obligatoriu pentru cluburile din celelalte categorii competiționale care doresc participarea în competițiile de juniori Liga de Tineret / Under 19 și Under 17 organizate de FRF în sezonul 2023/2024. Pentru a avea dreptul de participare în aceste competiții, cluburile trebuie să acumuleze un punctaj de minim 20 de puncte, urmare a procesului de Clasificare a Academiilor”, informează FRF.
Procedura de evaluare acoperă șapte domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii. Conform FRF, cele șapte domenii și ponderea lor la total sunt: Strategie și filozofie 10,5 %; Echipe și jucători 12,7%, Staff tehnic 19,5%; Staff suport 7,1%; Antrenamente și meciuri 9,2%; Infrastructură și facilități 20,5%, Rezultate 20,5%. Fiecare academie poate obține maximum 100 de puncte.
La prima evaluare făcută de FRF acum cinci ani, LPS Bihorul a ocupat locul 8 din 58 cu 67,50 puncte, iar anul trecut a fost pe poziția 25 cu 76,2 puncte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!