Participarea la acest stagiu a fost posibilă cu sprijinul lui Ottmar Schreiber (organizator al turneului Hallenmaster), Daniel Lungu, absolvent al LPS Bihorul şi al doamnei Nicoleta Capeti. Otmar Schreiber este fiul lui Wilhelm Schreiper (în vârstă de 84 de ani), fost antrenor al echipei Unirea Tomnatic, emigrat cu ani în urmă în Germania.
Formaţia orădeană a avut prestaţii remarcabile, obţinând trei victorii: 9-2 cu TUS Traunreut U 11, 5-3 cu TUS Traunreut U 12 şi 3-2 cu Selecţionata Landkreis Traustein (sudul Bavariei). Într-un alt meci, CSŞ LPS Bihorul a pierdut la limită, scor 0-1, în faţa selecţionatei U 11 a Centrului de Excelenţă DFB Traustein.
În urma acestor evoluţii, echipa orădeană a primit acceptul şi invitaţia de a participa, în luna ianuarie a anului viitor, la turneul de gală Hallenmaster, de la Traureut. CSŞ LPS Bihorul va fi prima echipă românească prezentă la această tradiţională competiţie pentru copii.
Lotul echipei noastre a avut componenţa: Matei Popa, Darius Pereş, Patrik Bundea, Raul Antoci, Rareş Catrişcău, Denis Cociuba, Cătălin Romocean, David Mărcuţiu, David Maghiar, Mihnea Moş, Mario Herlaş, Patrik Antoci, Mario Silaghi, Paul Pereş, Raul Haiduc, Casian Borza, Marian Secară, Rafael Sescu, Emanuel Bocşan.
Delegaţia LPS Bihorul a vizitat în cadrul acestei deplasări Centrul de Excelenţă DFB Traustein (al Federaţiei Germane de Fotbal), Royal Palace King Ludwig II, celebra Allianz Arena din München şi Academia clubului Red Bull Salzburg (Austria).
„A fost o deplasare frumoasă, iar echipa noastră a lăsat o bună impresie, nefiind cu nimic inferioară formaţiilor şi selecţionatelor pe care le-a întâlnit. Vom lua parte, începând de anul viitor, la turneul de gală Hallenmaster, o competiţie pentru copii la care sunt prezente echipe ale unor cluburi de renume din Europa, cum sunt Bayern München sau Manchester United”, a afirmat antrenorul CSŞ LPS Bihorul U 11 ani, prof. Lucian Stance.
Citiți principiile noastre de moderare aici!