În anul 2022 fotbalul românesc l-a pierdut pe fostul internațional Ioan Zare. Născut la 11 mai 1959, fostul fundaș orădean s-a stins pe 23 februarie 2022. Memoria lui va fi cinstită printr-un eveniment organizat de Old Boys FC Bihor (președinte Adrian Moisa). Vineri, 16 decembrie, de la ora 18:00, la Arena Antonio Alexe este programat un meci între Old-Boys FC Bihor și „Liga legendelor”, care reunește foști internaționali sau foști jucători din Liga 1. „Ne dorim ca prin acest eveniment să cinstim memoria fostului fotbalist Ioan Zare, cel care în 1984 juca la Campionatul European din postura jucătorului de la FC Bihor. Vor evolua foști internaționali, foști jucători la FC Bihor, astfel că așteptăm publicul într-un număr cât mai mare la Arena Antonio Alexe”, ne-a declarat Adrian Moisa, președintele Old-Boys FC Bihor.
În „Liga legendelor” sunt anunțate nume precum Florin Prunea, Miodrag Belodedici, Cristian Dulca, Florin Gardoș, Adrian Neaga, Romulus Buia, Dani Coman, Vali Badea, Marian Savu, Marius Onofraș, Sorin Frunză, Eric de Oliveira, în zilele următoare așteptându-se un răspuns final de la Ionuț Lupescu și Florin Răducioiu.
În ceea ce privește echipa „roș-albaștrilor”, sunt anunțate nume din mai multe generații precum „Vova” Tămaș, Sorin Cigan, Sandor Kulcsar, Ioan Pap Deac, Zeno Bundea, Viorel Domocoș, Eric Lincar, Vasile Popa, Sandu Boc, invitații Adrian Negrău, Dorel Toderaș sau Leo Grozavu, alături de alți membri obișnuiți ai Old-Boys FC Bihor.
[eadvert]
Scop caritabil
Intrarea la evenimentul din 16 decembrie, ora 18:00, se va face în contul unei donații de minimum 5 lei în urnele amenajate la intrare. Banii adunați vor fi folosiți pentru sprijinirea unor foști fotbaliști bihoreni aflați în dificultate.
Ioan Zare debutat la echipa naţională în 11 aprilie 1984, într-un meci România – Israel, scor 0-0, disputat la Oradea, adunând 7 prezențe sub tricolor. La 25 de ani, în plină maturitate fotbalistică a făcut parte din lotul României participant la Euro 1984 din Franța și a evoluat 45 de minute în meciul cu Germania de Vest (RFG), când l-a înlocuit pe Gheorghe Hagi.
Pe vremea aceea la un campionat european evoluau doar 8 naționale, nu 24 câte vor fi la Euro 2024 în Germania.
De-a lungul carierei, Zare a jucat la Crişul Oradea, Înfrăţirea Oradea, FC Bihor, Dinamo Bucureşti, Victoria Bucureşti, Flacăra Moreni, Siofok şi Pecs (Ungaria).
FOTO FACEBOOK ZARE IOAN ADRIAN
Trimite articolul
XAm citit acest articol si mi-am adus aminte cand fotbalul era fotbal in Romania, iar FC Bihor juca in “A” de la egal la egal cu granzii natiei si nu numai. Eram o forta-n fotbalul mare prin forte proprii, jucatori si talente de mare anvergura.
Vesnica Pomenire, Ion Zare.
-
Amin! Iar aveti dreptate…
De ce suma de bani nu ajung la o casă de copii? Sau la fundația lui Mihai Neșu?
cred ca a fost sambata 24.03.1984 ???