„Sincer, la început m-am temut că vom avea rezultate mai slabe, fiind vorba de un an de tranziţie. Din fericire, sportivii noştri au infirmat aceste temeri, reuşind rezultate foarte bune”, a afirmat Virgil Preda. Bilanţul pe 2009 al atleţilor de la LPS Bihorul cuprinde şapte titluri de campioni naţionali şi alte două medalii de argint. Titlurile naţionale au fost cucerite de Gianina Mândrilă, la aruncarea suliţei, respectiv aruncarea greutăţii, Andrei David, în aceleaşi probe, şi Ligia Grozav, trei titluri la săritura în înălţime şi lungime. Medaliile de argint au fost adjudecate de Ligia Grozav şi Sergiu Foltuţ, la săritura în lungime.
Antrenorul Virgil Preda şi săritorul Sergiu Foltuţ au fost prezenţi marţi, la conferinţa de presă săptămânală a LPS Bihorul. „Sergiu Foltuţ este una din speranţele atletismului orădean. A luat medalii în mod constant, de la copii până la seniori. A sărit în acest an 7 metri la Campionatul Naţional şi 7,04 metri la Balcaniadă, înregistrând un progres semnificativ. Are 1,90 metri înălţime şi deţine calităţi fizice remarcabile pentru proba de săritură în lungime”, a declarat Virgil Preda. Sergiu Foltuţ este elev în clasa a XII-a la LPS Bihorul. Modelul său este atletul sud-african Mokoena, pe care încearcă să-l copieze şi să-i egaleze rezultatele.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!